Flaconul de culoare roşie, specific gamei Color-Vive, are o pompiţă prin care pulverizez produsul pe păr după spălare şi apoi îl clătesc.
Mirosul este specific şampoanelor Elseve. Mie îmi place foarte mult şi mă bucură că persistă mult timp după spălare.
Pentru mine s-a dovedit a fi un produs foarte bun deoarece îl folosesc pe post de balsam de păr şi în acelaşi timp mă pot bucura de formula sa reparatoare şi hrănitoare.
Poate înlocui fără probleme balsamul de păr, deoarece încă de la primele pulverizări firele de păr încep să se descâlcească şi să simtă efectul benefic al acestui ser, care nu încarcă deloc părul şi se clăteşte foarte uşor, lăsând părul moale, catifelat şi uşor de pieptănat.
După uscare rezultatele folosirii sunt şi mai vizibile, părul meu având o strălucire pe care îmi doresc s-o obţin în urma fiecărei spălări şi după care tânjesc deseori, iar firele de păr se simt hidratate şi au un aspect sănătos.
Chiar dacă părul meu nu a mai fost vopsit de peste 1 an, acest ser a reuşit să pună în valoare culoarea naturală a părului meu şi m-a făcut să o apreciez mai mult, deoarece nuanţa pe care mi-o doream am obţinut-o deja, împreună cu un aspect natural şi îngrijit.
Obişnuiţi să folosiţi tratamente pentru păr? De la L'Oreal aţi încercat?
Mereu m-am impacat bine cu produsele Elseve. Si asta suna bine dar nu cred ca ar face fata parului meu, eu folosesc numai masti la fiecare spalare...
RăspundețiȘtergere(Eu nu inteleg ceva...de ce tot sunt "invitata" la tine sa te urmaresc prin gfc daca eu deja fac asta de ceva timp? Drept dovada ca imi si apar postarile tale in Reading list...Ai idee? Nu esti singura la care mi se intampla)
Interesant produs, nu l-am folosit dar ma voi uita dupa el pentru ca imi vopsesc parul :)
RăspundețiȘtergereTot timpu folosesc un ser si o masca :-D. Imi doresc de foarte mult timp sa incerc diferite produse de la L'Oreal.. si serul acela pentru varfuri si acuma m-ai facut curioasa si tu cu acest ser pentru par vopsit. Problema e ca habar nu am unde sa le gasesc. M-am plimbat prin hypermaketuri si prin Dm-uri si prin magazine de beauty pana mi s-a acrit de ele, si totusi nimic :-))
RăspundețiȘtergereHmmm, si pe mine ma tenteaza uleiul acela, toate fetele il lauda:D
RăspundețiȘtergereE super acest ser dar din pacate l-am vazut doar pe aoro la 13 lei: http://www.aoro.ro/loreal-paris/elseve-color-vive-ser-pentru-par-vopsit/
In rest prin magazine nu am dat de el:D
Pupici
Eu daca folosesc masti la fiecare spalare mi se ingrasa foarte repede parul:D
RăspundețiȘtergereNu stiu ce se intampla ;))
Nu l-am gasit in magazine, l-am vazut doar pe aoro: http://www.aoro.ro/loreal-paris/elseve-color-vive-ser-pentru-par-vopsit/
RăspundețiȘtergereEu folosesc,in general,produse de tratament leave-in.Nu prea am rabdare sa stau cu masca si balsamul in par prea mult!Rar mai aplic ulei de cocos,cu cateva ore inainte de a-mi spala parul. :D
RăspundețiȘtergereSi mie imi plac tratamentele leave-in.
RăspundețiȘtergere