Vrei un ten curat? Pe mine m-a ajutat masca de faţă cu ulei de măsline de la Montagne Jeunesse

martie 25, 2014

Neaţa! Sunteţi pregătite pentru un nou review al unui produs care m-a uimit, aka declaraţie de iubire? Eu sper că da, căci eu sunt tare bucuroasă să împărtăşesc cu voi experienţa mea cu această mască.

După ce am citit articolul Loredanei  în care se declara foarte mulţumită de ea, m-am grăbit să ajung la zi cu postările despre măştile de la MJ pe care le-am încercat deja, astfel încât să nu îmi încurc/deformez părerile despre ele, şi am încercat-o curioasă.


Despre ambalaj nu are rost să pălăvragesc mult, vă spun doar că îmi place, şi acesta, la fel de mult ca al celorlalte pliculeţe de la Montagne Jeunesse.
Pe verso găsim toate informaţiile referitoare la modul în care acţionează aceasta asupra tenului nostru, indicaţii de folosire a măştii cât şi ingredientele pe care le conţine.

Masca are o consistenţă groasă, păstoasă, culoarea sa este un verde mentă superb, care pe mine m-a cucerit, şi pe lângă asta mai are şi un miros delicios.
Am aplicat-o într-un strat generos, iar după 20 de minute în care s-a uscat complet şi s-a transformat într-un verde mentă deschis, am îndepărtat-o cu apă călduţă şi am rămas uimită de tenul meu foarte curat.
Durata de acţionare a acesteia reprezintă un moment relaxant pentru mine şi răcoritor pentru tenul meu, deoarece când începe să se usuce îmi oferă aceeaşi senzaţie răcoritoare ca şi în cazul folosirii unei măşti pe bază de argilă.

Mi-am analizat toate zonele problematice ale feţei şi am exclamat în sinea mea: "Wow! Aşa faţă curată n-am obţinut cu niciunul din plasturii pentru puncte negre încercaţi de mine până acum!"
Mă declar extrem de mulţumită de această mască şi o plasez în topul măştilor mele preferate pentru îngrijirea tenului. Nicio mască nu mi-a mai curăţat porii atât de bine, şi ce să mai zic de pielea hidratată şi catifelată cu care am rămas după clătirea ei? N-am cuvinte. :D

Se potriveşte perfect tenului meu, şi până acum este singura mască de faţă care m-a convins că merită să se afle în rutina mea de îngrijire şi o voi achiziţiona până mă voi sătura de ea, căci face o treabă mult mai bună decât orice plasture sau alt produs pentru curăţarea feţei.

Îmi permit chiar să v-o recomand. Voi aţi încercat-o?
Vă pup!

7 comentarii

  1. Ma bucur ca ai gasit masca care face bine tenului tau,de altfel se spune ca uleiul de masline face minuni

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru aprecieri, draga mea:).

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu sunt incredibilă, am de mai bine de 2 săptămâni 3 măști MJ cumpărate și mereu uit să le aplic. Ms că mi-ai re-re-reamintit :))) Asta arată minunat, nu o am, dar sigur o vreau!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu zic ca ar fi timpul sa le pui la treaba:)). Eu nu am avut asteptari de la masca asta si am ramas "masca" :))):D. S-o incerci daca ai ocazia, mie imi place mult, mult! :*

    RăspundețiȘtergere
  5. O adooor ! Imi pare rau ca am terminat-o, dar o recomand cu drag ! :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Haha, sa stii ca si mie mi-a parut rau cand am folosit ce a mai ramas de la prima utilizare, si ieri am cautat-o prin real si dm si nu am vazut-o :)))

    RăspundețiȘtergere