Din păcate, au scos crema aceea din catalog, dar de câte ori văd parfumul în el sau îl simt la fetele din jurul meu, îmi aduc aminte de ea şi de cât de specială mă făcea să mă simt şi cât de constantă eram în aplicarea ei, în special când ieşeam cu părinţii mei undeva şi voiam să fac impresie bună prin mirosul delicat, feminin, sublim care mă însoţea de fiecare dată.
Spray-ul de corp Pur Blanca îmi aminteşte de acea perioadă frumoasă din viaţa mea, prin aroma care mi-a deschis apetitul pentru îngrijire personală şi parfumuri care redau prospeţimea şi frumuseţea unei zile de primăvară.
Poate că nu sunt cea mai talentată în a descrie mirosul unui parfum, dar pot să spun că atunci când folosesc acest spray de corp mă încarc instant cu energie pozitivă datorită efectului de prospeţime pe care mi-l oferă, cu toate că eu nu am simţit să persiste pe pielea mea mai mult de 2 ore.
Apa de toaletă o găsiţi şi pe 1001cosmetice la 32 lei - AICI
Vouă vă mai place Pur Blanca?
colega mea de banca din generala era consultant,prin mama ei,,si asta era primul parfum luat de la ei,eram prin a8a, ce imi mai placea si mie :) :*
RăspundețiȘtergereuhuuu, si mie imi place foarte mult parfumul Pur Blanca..de fapt, e o apa de toaleta, de care sunt multumita pentru ca, uimitor, pe pielea mea rezista vreo 5-6 ore, chiar daca este o apa de toaleta si nu de parfum :). pretul ei e unul foarte bun, mai mult de 40 lei nu este si parerea mea este ca merita sa fie incercata! :)
RăspundețiȘtergerespray-ul de corp nu l-am folosit pana acum, dar presupun ca miroase frumos, exact ca parfumul.:) ca spary de corp folosesc cateva de la Avon, unul cu vanilie, unul cu violete si altul cu rodie si mango...yuuumi, deja numai cat ma gandesc la ele ma simt bine!! :)
sa il folosesti cu placere in continuare, Lorena! pupici
Şi eu l-am iubit în perioada liceului ♥ Pe atunci, ţin minte că venea în sticlă, tare elegant mi se mai părea :-)
RăspundețiȘtergerePupici, Lore. Weekend frumos, cu multă voie bună! ♥
Mi-a placut si mie, spray, parfum. Suav si feminin. :) xo
RăspundețiȘtergereSi eu am avut acest parfum, l-am adorat si m-ai facut sa imi fie dor de el....are un miros sublim, feminin si e perfect pentru primavara. Pupici :*
RăspundețiȘtergereEu nu am avut apa de toaleta, doar crema care era mai demult in catalog si eram indragostita de ea:). As recunoaste acel miros dintr-o suta:)), e atat de placut si deosebit:). Spray-ul miroase la fel, diferenta e ca nu persista la fel de mult:).
RăspundețiȘtergereSpray-urile de corp de la Avon miros toate foarte frumos, tin minte ca acum cativa ani am avut unul cu cirese care miroasea superb:X.
Multumesc, Paula! Te pup! Weekend placut sa ai! :*
In aceeasi situatie sunt si eu, m-am bucurat foarte tare cand l-am primit cadou si mi-am adus aminte cat de drag imi era mirosul asta in copilarie:D. Am crezut ca n-o sa-mi mai placa, ca s-a demodat, dar nu e asa:).
RăspundețiȘtergereMie imi place si acum, contrar asteptarilor:). Are un miros foarte delicat, perfect pentru o zi obisnuita si cred ca voi cumpara curand si apa de toaleta:D.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru comentariu, Mihaela! Weekend placut, pupici!
E "all time favourite perfume" daca pot sa zic asa:) ♥
RăspundețiȘtergereE foarte placut si de fiecare data cand il port ma simt extrem de bine si imi vin in minte o multime de amintiri;))♥ Eu i-as da o sansa celui recent aparut, in sticluta roz. Il are o prietena si miroase super!:)
RăspundețiȘtergereTe pup!
Tocmai am terminat recent un parfum pur blanca, dar parca nu era la fel fata de cum imi aduceam eu aminte ca era o data :))
RăspundețiȘtergereMie imi plac sprayurile de corp de la avon cele fructate :)
http://o-fata-simpla.blogspot.ro/
da,miroase bine,doar ca am impresia ca nu tine mult mirosul...
RăspundețiȘtergereSi mie imi place Pur Blanca, imi aminteste de adolescenta... :) By the way, nice blog.
RăspundețiȘtergere:) Mersi!
RăspundețiȘtergereAsa e, asta e dezavantajul, dar nu-i nimic, il reaplic la nevoie. ;))
RăspundețiȘtergereSi mie imi pare ca mai isi schimba putin aroma, dar tot imi plac. :D
RăspundețiȘtergerePupici!