Descriere serial:
"Un cataclism global, cauzat de un accident fatal la Geneva, Elveția în timpul unui experiment cu acceleratorul de particule, face ca echipajul şi pasagerii de pe vaporul Estrella Polar (Steaua Polară) să trăiască cea mai mare aventură a vieţii lor. Izolați și departe de tot ceea ce au avut vreodată, vaporul este singura lor casă."
Ultima lună, da, aţi citit bine, am văzut toate cele 3 sezoane în ritm alert, deoarece atât personajele cât şi întâmplările deveneau din ce în ce mai interesante cu fiecare episod pe care îl vizionam, şi cu toate că îmi impuneam să mă uit la maxim 2 episoade pe zi nu puteam rezista tentaţiei de a nu descoperi misterele unui nou episod, la fel de captivant şi plin de acţiune precum erau şi cele precedente.
Încet, încet s-a transformat într-o pasiune pentru mine şi m-a făcut să mă îndrăgostesc de personaje, toate fiind puternic individualizate şi interpretate de actori excepţionali, care au dat viaţă personajelor "Vaporului" datorită talentului lor şi pasiunii pentru actorie.
Din punctul meu de vedere, de departe cel mai bun(complex şi dificil de interpretat) personaj al serialului este Roberto Schneider, Ivan Massague, un geniu care îşi pierde memoria în urma încercării de a fi omorât prin înec de către unul dintre asociaţii Proiectului Alexandria, moment în care rămâne cu o bulă de aer în creier, primind astfel numele "Burbuja". Roberto Schneider devine dintr-un profesor universitar un simplu bâlbâit, a căror idei sunt puse la îndoială de către căpitanul şi pasagerii vaporului, dar care ajunge să-i salveze din situaţii imprevizibile datorită genialităţii sale, care se pare că nu l-a părăsit precum amintirile lui.
Să nu-l uităm nici pe Ulises♥, Mario Casas, care reuşeşte să cauzeze câteva certuri între fetele de pe Estrella, dar care îşi riscă viaţa de multe ori pentru a fi împreună cu fata căpitanului, cea de care se îndrăgostise.
Serialul îmbină perfect acţiunea, drama cu întâmplările de tip S.F. şi reuşeşte să ofere telespectatorilor lecţii de viaţă datorită situaţiilor critice în care sunt puse personajele, iar astfel s-a transformat în cel mai interesant serial urmărit de mine până acum.
Şi acum ca să revin la problema mea, sunt tristă că serialul a fost încheiat anul trecut după doar 3 sezoane, şi am impresia că lipseşte ceva, acum că nu mă mai pot bucura de personajele mele preferate şi serialul care m-a "marcat".
Voi, cele care aveţi timp să urmăriţi diferite seriale, cum vă reveniţi după o astfel de "despărţire"? Aveţi sentimentul că ceva lipseşte când terminaţi un serial si v-aţi dori să nu se termine niciodată? :D
Aştept cu drag comentariile voastre şi sunt curioasă dacă şi voi aţi învăţat spaniola datorită telenovelelor, ca şi mine. :))
Kisses!
Eu mă uitam la acesta când îl prindeam pe AXN, dar utilizând rar televizorul am ratat multe episoade, așa că nu sunt la curent cu el. Pot spune, însă, că este interesant :).
RăspundețiȘtergereSerialele mele preferate au fost unele cărora le-am simțit dorul. Au fost un mod plăcut de petrecere a timpului liber. .)
Pe acesta nu l-am văzut, dar poate o să-i dau cândva o șansă. Momentan am destule pe care le urmăresc, plus multe altele „pe listă”. :D Serialul meu preferată rămâne Friend, vechi dar foarte bun... cândva o să-l revăd cu siguranță.
RăspundețiȘtergereȘi eu am învățat spaniola din telenovele, e cam singurul lucru bun în urmăritul telenovelelor. :))
Acum mi-ai starnit interesul cu Friend si zilele astea trebuie sa vad si eu cum e:). Eu cand eram mica ma uitam zilnic la telenovele, si am si invatat repede limba si cred ca imi va fi de folos candva:D♥
RăspundețiȘtergereNici eu nu mai gasesc nimic interesant la televizor si ma bucur ca pot urmari seriale online, caci le pot viziona in functie de preferintele mele si timpul meu liber.
RăspundețiȘtergereAcelasi sentiment l-am avut si cand am terminat "Desperate Housewives", dupa care l-am gasit pe acesta, deci cred ca voi gasi un altul care sa-mi placa cat de curand, si tot asa:)
mie nu imi plac serialele spaniole :)) nu imi place limba,asa ca din cauza asta nu imi plac nici filmele spaniole :)) La fel s in cazul filmelor italiene,chinezesti portugheze sau indiene :D
RăspundețiȘtergereIn schimb am invatat limba engleza din filme :)
Si mie imi plac mai mult fiindca stiu limba:D cele coreene, chinezesti le urasc:D
RăspundețiȘtergerePe acesta nu l-am vazut..insa pare interesant. Serialul meu de suflet e "Neveste Disperate" si am suferit enorm cand s-a terminat....exact cum spui tu...aveam impresia ca lipseste ceva. Mi-a placut atat de mult incat vreau sa il mai vad inca o data. Ma uitam la 2-3-4-5-6 seriale pe zi ca o nebuna :)).
RăspundețiȘtergereApoi m-am apucat de "Little Pretty Liars" care imi place la nebunie...am vazut primele 3 sezoane, vizionand cateva seriale pe zi, apoi am aflat ca inca se mai filmeaza la serial si aparea cate unul in fiecare marti. Acum e gata sezonul 4 si sezonul 5 incepe abia prin vara....Sincer daca stiam ca nu e gata de filmat serialul nu ma apucam de el. Nu am rabdare sa stau sa astept dupa un serial si imi place sa imi satisfac curiozitatea si placerea si sa ma uit la mai multe episoade cand am timp. Asa cum apare sezonul 5 peste cateva luni, parca isi mai pierde din farmec, mai uit si eu anumite detalii si nu mai sunt atat de prinsa in actiune..
Ahhh...ah si era sa uit sa mentionez serialul "Fringe"...mi-a placut la nebunie si am fost impresionata de povestea prezentata...superb.
eu urmaresc acum The Originals ... ma enerveaza ca dau asa rar cate un episod..1 -2 episoade maxim pe luna .. deci de fiecare data astept cu nerabdare un nou episod .. in general ma uit si la filme , nu neaparat seriale pe filmehd.net , este ok site`ul :)
RăspundețiȘtergereInainte de acesta a fost tot Neveste Disperate preferatul meu si e si acum, parca nu pot sa le pun pe locul 1, 2, 3...:)) totate care-mi plac sunt pe 1:D. La fel si eu, aproape tot timpul liber mi-l mancam cu Desperate Housewives si nu regret deloc, adoram "citatele" de la inceputul episoadelor ale lui Mary Alice Young♥, erau atat de educative si reale:)
RăspundețiȘtergereNici mie nu-mi place sa astept mult dupa un serial si la fel din PLL am uitat multe chestii si parca nu mi se mai pare la fel de interesant. Am vazut cateva ep. din Fringe...poate il reiau:)
Multumesc pentru comentariu!:*
Si mie imi place The Originals, in special pentru Klaus:))♥
RăspundețiȘtergereincepi altul si il uiti imediat :))
RăspundețiȘtergerePe Mario Casas l-am vazut in filmul Tres metros sobre el cielo. Desperate housewives mi-a placut la nebunie, Friends acum vreo saptamana m-am apucat de el, sunt deja la sezonul 3. Mai ma uit la LOST care e foarte interesant si e terminat din 2010, deci nu trebuie sa astepti sa apara episoade.
RăspundețiȘtergereDe-as gasi unul care sa-mi placa la fel de mult, da! :))
RăspundețiȘtergereSi Lost e interesant, am vazut cateva episoade mai demult si chiar e ok:)
RăspundețiȘtergereDesperate Housewives e superbissim! Sa nu mai zic de citatele foarte adevarate ale lui Mary Alice:)
Buna :) Stie cineva unde gasesc acest serial ..sezonul 3 si 4 online subtitrat?
RăspundețiȘtergereBuna, Ionela! Serialul are doar 3 sezoane, le gasesti aici pe toate: http://www.fsplay.net/2013/01/el-barco-vaporul-serial-online-subtitrat.html
RăspundețiȘtergere