19 aprilie 2014

Un răsfăţ apicosmetic pentru buze - (review) balsam de buze Apidermaliv

De când mă ştiu am o problemă cu buzele uscate şi cu aspectul bolnăvicios care rămâne în urma îndepărtării pieliţelor uscate de la suprafaţa lor, aşa că am tot căutat modalităţi de a le vindeca şi cele mai uimitoare rezultate le-am obţinut pe cale naturală, folosind mierea, ingredient pe care îl conţine şi vedeta despre care vă scriu astăzi.
Balsamul de buze Apidermaliv conţine 100% ingrediente naturale şi mi-a reamintit că de multe ori produsele naturale sunt mai calitative decât produsele pe care le găsim noi în comerţ, şi pe care le supraapreciem (cele mai multe dintre noi).

Aceasta este descrierea de pe cutiuţa în care este ambalat şi afirm cu toată convingerea că ceea ce promite şi face, nu cred că aş mai avea ceva de adăugat.
Îmi place mult mirosul şi gustul(:D) lui de portocale, dar şi textura zaharoasă, asemănătare mierii zaharizate, care hidratează şi menţine buzele foarte moi multe ore de la aplicare, reuşind astfel să detroneze toate balsamurile de buze încercate de mine până acum.
Eu nu simt nevoia să-l aplic mai mult de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, datorită efectelor de lungă durată, iar cantitatea sa, 10 ml, presupun că îmi va ajunge cel puţin o lună şi jumătate de acum încolo.

* Nu conţine coloranţi, parabeni, conservanţi
* Netestat pe animale
Producător: Complex Apicol Veceslav Harnaj
Preţ: 6.88 lei
KISSES!
Lore

12 comentarii:

  1. Am avut si eu balsamul asta acum 2 ierni si mi-a placut la nebunie :X

    RăspundețiȘtergere
  2. ah, de ce nu l-am cunoscut până acum??
    cu siguranță că îl voi căuta :*

    RăspundețiȘtergere
  3. interesant produs :-? unde se gaseste?

    RăspundețiȘtergere
  4. nu am incercat acest balsam de buze, dar sunt sigura ca este bun pentru ca e natural :).eu visam sa imi cumpar untul de buze Nivea cu zmeura, chiar daca nu este unul dintre cele mai sanatoase si naturale produse:)
    acum pentru buze am foarte multe..dar cel mai des folosesc cutiuta cu minuni de la Oriflame cu cocos..cred ca ai auzit de ea:* te pup

    RăspundețiȘtergere
  5. Si eu vreau sa imi iau un unt de buze de la Nivea, caci am vazut ca e foarte laudat. Si cutiuta cu minuni de la Oriflame ma tenteaza, dar mai astept putin pana ma hotarasc daca o iau:D


    Imi place mult balsamul Apidermaliv, din toate punctele de vedere. :*

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi place si cred ca o sa mai incerc produse naturale:)

    RăspundețiȘtergere
  7. Sa-l incerci si tu daca ai ocazia :). Merita! :*

    RăspundețiȘtergere
  8. E so lovely! Miros, gust, tot. :)):D :*

    RăspundețiȘtergere
  9. L-aş încerca, fără ezitare! ♥
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  10. Pe mine m-a convins sa dau o sansa produselor naturale si sa nu ma orientez intotdeauna dupa ambalaj si miros cand aleg un produs cosmetic :D

    RăspundețiȘtergere