1 mai 2014

Testez noua gamă de machiaj The ONE de la Oriflame

Azi-dimineaţă, a se înţelege ora 12, am primit noutăţile din noua gamă de machiaj The ONE, de la Oriflame şi sunt foarte încântată că am ocazia să le testez şi să vi le arăt şi vouă, aici pe blog.

Îmi era atât de dor de fondul de ten de la Giordani, de textura, mirosul lui şi aspectul plăcut pe care îl obţin aplicându-l pe ten, încât mi-am înseninat ziua când, dintre toate produsele primite, am ales să fac un prim test fondului de ten, care îmi aminteşte şi seamănă foarte mult cu cel menţionat mai sus şi de care cred că voi abuza în perioada următoare.

Cred că ştiţi senzaţia aia când după mult timp în care nu aţi folosit un anumit produs şi îl primiţi sau reachiziţionaţi, vă stârneşte anumite amintiri iar conştiinţa vă mustră pentru că aţi crezut că înlocuindu-l veţi da peste ceva mai bun, dar nu e aşa. :)) Aşa mi s-a întâmplat mie azi cu fondul de ten Illuskin din noua gamă.
Când l-am aplicat pe ten şi am văzut cât de bine se aşează şi ce plăcut se îmbină cu nuanţa tenului meu am început să mă întreb: Oare de ce nu mi-am mai luat eu fondul de ten de la Giordani? De ce am preferat altele în locul lui? De ce am crezut că altele au ce el nu are? ş.a. :))

În fine, sunt super bucuroasă că am din nou un fond de ten de la Oriflame şi o să-i fac review, cu drag, peste câteva săptămâni, căci se vrea a fi The ONE pentru mine şi pentru nevoile tenului meu.
The ONE dispune de 3 game de produse: Frumuseţe de zi cu zi, Mega Impact şi Ultra Rezistenţă.


Din gama Frumuseţe de zi cu zi am primit: fondul de ten în nuanţa Natural Beige(perfect pentru mine), pudra şi corectorul Illuskin.

 Din gama Mega Impact am primit: Mascara Volume Blast, 2 luciuri de buze Power Shine şi 3 farduri de pleoape cremă: Olive Green, Golden Brown şi Beige Pearl.

Din gama Ultra Rezistenţă am primit 2 oje: Cappucino şi Orchid.
Pe curând,
                              Lorena

33 de comentarii:

  1. wow, ce de bunatati!!!! sunt chiar invidioasa:(( Astept pareri:)) sa le folosesti sanatoasa!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Azi m-a sunat si pe mine curierul, dar sunt plecata din oras si revine luni. Iti dai seama cat de nerabdatoare pot fi ??
    Eu deja am comandat fardul crema brown gold.. speram sa nu fie aceeasi nuanta, dar e bine primit ! :D Abia astept sa pun mana pe ale mele !! <3

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce bine ca le-am primit azi, ca si eu maine plec la Sibiu :)) si nu stau bine cu rabdarea:D
    Cred ca toate primim la fel, deci cred ca o sa ai dublura la fardul ala. ;))
    Sa te bucuri de ele, eu sunt foarte incantata, hihi.
    Te pup! Mini-vacanta frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  4. Hei, dar de ce nu ai scris si tu articol despre gama asta?! ;))
    Cat de curand scriu despre ele, ma bucur tare ca am ocazia sa le incerc:D
    Mersi :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Să le foloseşti cu drag pe toate, Lore! Mă bucur din suflet pentru tine! ♥
    Abia aştept să găsim ojele în catalog, cred că mi le voi lua pe toate! ♥
    Pupici! :-*

    RăspundețiȘtergere
  6. pai de ce sa scriu? nu le-am primit spre testare:))

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumesc frumos! O sa scriu cu drag despre ele, astfel incat cititoarele mele sa stie daca li s-ar potrivi si daca merita sa si le achizitioneze.
    Ma bucur sa aflu ca esti pasionata si infrumusetarea unghiutelor. :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu ma refeream la faptul ca daca scriai despre gama asta primeai produsele spre testare, toate bloggeritele care au scris le primesc. :D

    RăspundețiȘtergere
  9. Să le folosești cu plăcere! Și eu le-am primit ieri și momentan sunt încântat de tot ce am încercat: fondul de ten, gloss-urile și rimelul (nu mă așteptam să-mi placă).

    Pupici :*

    RăspundețiȘtergere
  10. vaiiiii, ce ai rataaat :|. Data viitoare cand se organizeaza o campanie de genul te anunt eu! :D

    RăspundețiȘtergere
  11. Multumesc frumos, draga mea! Sa te bucuri de ele si astept impresiile tale pe blog. Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  12. merci:)) esti o scumpa. Adevarul este ca in ultima perioada nu am avut timp mai de nimic, apo sa mai si urmaresc FB si bloguri. Sper sa se remedieze asta!!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Si eu la fel... sa nu mai zic ca azi incerc sa scriu postari la foc automat pentru luna asta in care am tezele:)))

    RăspundețiȘtergere
  14. Hi hi, și eu sunt super încântată de aceste produse.
    mult spor!
    pupici

    RăspundețiȘtergere
  15. Arata atat de bine produsele astea! Cand le vezi asa, cum sa nu te joci cu ele? :))

    RăspundețiȘtergere
  16. Abia astept sa ajunga si la mine. Arata superb toate
    pupici!

    RăspundețiȘtergere
  17. Şi mie mi-au ajuns şi am fost super încântată că m-au nimerit mănuşă la nuanţe şi culori ♥

    RăspundețiȘtergere
  18. Sa le folosesti cu drag! Arata foarte bine toate!

    RăspundețiȘtergere
  19. Ce nuanta ai folosit la fondul de ten? Ma gandesc sa mi-l iau desi cea mai deschisa nuanta (porcelain) este inchisa pentru mine....Vreau sa vad daca este destul de deschis :-??

    RăspundețiȘtergere
  20. Andrada,


    Eu am Light Ivory, care-mi pare că are subton neutru și e destul de deschis. Dacă te ajută să te orientezi, la Revlon Colorstay am nuanța 150 Buff, care e cu o idee mai deschisă decât ce mi-ar trebui mie.

    RăspundețiȘtergere
  21. Ştiu că răspunsul meu e cam întârziat, dar răspund acum. :D
    Şi mie mi se potrivesc nuanţele primite, dar parcă fondul de ten mi se va potrivi mănuşă peste puţin timp, când voi mai prinde şi eu puţină culoare, astfel încât să existe o armonie între faţă şi corp. ;))
    Totusi, am rămas uimită de cât de bine arată aplicat cu pensula şi de faptul că acoperă destul de bine fără să se simtă greoi pe ten. :)


    Să le foloseşti cu drag! Aştept să revii cu impresii pe blog. ♥

    RăspundețiȘtergere
  22. Sper că le-ai primit şi sper să-ţi placă la fel de mult! :* Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  23. E clar! :)) De mâine le scot în lume, mai bine zis la şcoală, să le dau teste! :)):D

    RăspundețiȘtergere
  24. Mă bucur sa aud asta! să le foloseşti cu drag! Te pup! :*

    RăspundețiȘtergere
  25. Si eu am primit produsele si sunt foarte multumita de ele,chiar le-am folosit din prima zi.Nuantele mi s-au potrivit perfect.

    RăspundețiȘtergere
  26. Sa te bucuri in continuare de ele!♥

    RăspundețiȘtergere
  27. Mi-am luat nuanta porcelain si mi se potriveste perfect, multumesc pentru indicatii amandurora. <3

    RăspundețiȘtergere
  28. sa le folosesti cu drag lorena:* eu inca nu am avut ocazia sa le incerc, dar sper ca asta se va intampla cat mai curand.:P

    RăspundețiȘtergere