Coincidență sau nu, e tot un serial spaniol, cu momente în care întâmplările oscilează între realitate și ficțiune, și cel mai important, cu actori care își joacă atât de bine rolurile, încât reușesc să-ți transmită stările prin care trec personajele și să te facă, într-un fel, să ți le însușești.
Lucrul care mi-a plăcut cel mai mult la acest serial, a fost faptul că pe parcursul celor 7 sezoane, interpreții personajelor au scos în evidență într-un mod excepțional lumea falsă în care trăim, reliefând într-un mod foarte realist caracterele oripilante ale oamenilor și lucrurile de care sunt în stare pentru a-și atinge țelurile.
Serialul este presărat și cu momente comice și romantice, specifice adolescenților, menite să detensioneze puțin atmosfera și situația celor aflați în Internatul Laguna Neagră, care deși părea un loc sigur pentru elevii săi, era de fapt o "bombă cu ceas" care îi putea face oricând să dispară.
Dacă v-a stârnit interesul articolul meu, sau dacă ați vizionat serialul și v-a plăcut, spuneți-mi asta în comentarii. :)
Kisses!
Trebuie neaparat sa ma uit la serialul acesta, mi l-a recomandat si mie o prietena. :) Intotdeauna m-au atras filmele si serialele cu scene de mister, paranormal si suspans. Momentan ma uit la Desperate Housewives, ma ajuta sa ma destind putin acum in sesiune :))
RăspundețiȘtergereSi eu m-am uitat aseara la un episod din DH. Doamne cat pot sa-l ador! N-am mai vazut un serial atat de bine conceput si citatele lui Mary Alice ma lasa fara cuvinte de fiecare data. Cred ca o sa-l reiau in vacanta:)). E #1 pentru mine. ♥
RăspundețiȘtergereSa vezi si Internatul, pe mine m-a cucerit.:)
Pupici!
Da....e un serial absolut minunat :* Cu siguranta o sa ma uit si la Internatul :* pupici
RăspundețiȘtergere