27 ianuarie 2015

Review crema de fata Gerovital H3 cu retinol


Gerovital H3 Retinol este o cremă intrată demult în colecția mea, dar care abia în ultimele 2 luni a reușit să-mi câștige atenția. Am primit-o cu ocazia aniversării primului an de blogging a Luciei și am păstrat-o multă vreme neatinsă - știind că e o cremă anti-rid -, apoi a folosit-o mama mea de câteva ori, și în final a ajuns la mine și ne-am împrietenit.

Crema se adresează tuturor tipurilor de ten și persoanelor cu vârsta de peste 30 de ani, fiind special concepută pentru prevenirea apariției ridurilor, iar "datorită Retinolului care accelerează procesele enzimatice și diviziunea celulară, pielea devine capabilă să se autoregenereze din interior. Procesele metabolice sunt normalizate și apariția ridurilor este încetinită. Asocierea cu Sepilift și Vitaminele A și E susține aceste efecte prin sinergism de acțiune (farmec.ro)."
Îmi place și am admirat de la început aspectul borcănașului în care vine ambalată. Primele care ne atrag atenția sunt ambalajele și mai apoi conținutul, dar în cazul acesta ambele dovedesc calitate și atenție la detalii. Căpăcelul elegant și inscripțiile argintii sunt elementele care scot acest produs din anonimat, iar eu am apreciat întotdeauna eleganța rezultată din simplitate.
În plus, între capac și cremă avem și o folie protectoare din plastic, care favorizează păstrarea igienică a produsului.

Deși îmi place nespus aspectul ambalajului și modul în care arată pe etajera din baie, mi-aș fi dorit să aibă un alt sistem de dozare și să nu trebuiască să scot eu crema cu degetele direct din borcănel. Aceasta cred că e singura parte negativă pe care i-am găsit-o, cred că sunteți și voi de acord cu mine.

Pe tenul meu mixt s-a comportat exemplar, iar dacă ați citit review-ului cremei sebo-reglatoare de la Gerovital, vă spun că e foarte asemănătoare cu ea și îmi place la fel de mult. Nu îmi simt tenul uleios / lipicios în urma aplicării, ci mă bucur de hidratarea oferită și de efectul emolient oferit pielii.
Are o consistență densă și textură ușoară, care în câteva secunde este absorbită în piele, lăsând-o proaspătă și catifelată și cu un ușor efect de matifiere. Me likes it! ♥

Îmi place că îmi hidratează foarte bine tenul, dar în același timp, ține cont de faptul că e mixt și nu îi lasă peliculă lucioasă la suprafață, semn că pătrunde în profunzimea dermului.

Cantitate: 50ml; Preț: ~30 lei

Kisses!     

5 comentarii: