Noutăți | Mexx Ice Touch

februarie 08, 2015


În urmă cu vreo 2 săptămâni, mama mea a primit cadou un set de la Mexx din gama Ice Touch, care conține o apă de toaletă de 15ml și un gel de duș de 50ml, și ca de obicei, produsele trec prima dată prin mâna mea și apoi mai vedem... :))
Auzisem într-un timp de produsele Mexx, dar nu mai știam cum să le cataloghez: sunt produse ieftine, de calitate mijlocie, destul de calitative? Când le-am mirosit, mi-am dat seama că nu fac parte din prima categorie și am început să caut mai multe despre ele.

"Mexx a fost fondat în 1986, în Amsterdam, de către un adevărat vizionar, Rattan Chadha. Acesta a unit două branduri, Moustache (M) și Emanuelle (E), sub simbolul dublului sărut (xx): Mexx."

Produsele au o aromă fresh foarte plăcută, și chiar dacă fac parte din această categorie, nu miros înțepător / acru, așa cum m-aș fi așteptat. Poate datorită senzației de prospețime și a stării de bine oferite îmi vine să le asociez cu produsele nemțești, au ceva diferit. 



Îmi place mirosul lor oceanic, întotdeauna mi-au plăcut gelurile de duș cu această aromă, și în special cele pentru bărbați, care te energizează imediat. Gelul de duș a reușit să mă surprindă deoarece dintr-o cantitate foarte mică face foarte multă spumă, fără să fac eforturi pentru asta. 
Nu persistă mult pe piele, dar aici îi vine în ajutor apa de toaletă, care rezistă în jur de 3-4 ore.

Din câte am văzut la noi se găsesc pe Aoro, dar aștept să-mi spuneți voi dacă le-ați mai văzut pe undeva. 
Eu cred că astfel de seturi de la Mexx ar fi niște alegeri inspirate de cadou, deoarece pentru prețul pe care îl au și calitatea de care dau dovadă, nu dezamăgesc nici cadorisita/cadorisitul și nici pe voi, cele care le cumpărați.


Kisses!

0 comentarii