Review Gerovital Happiness CC Cream
martie 28, 2015
De când am descoperit CC cream-ul de la Farmec din gama Gerovital Happiness, nu mai vreau să aud de fond de ten, cel puțin o perioadă. Crema colorată cu extract de zmeură poate concura, după părerea mea, cu un fond de ten cu acoperire medie și chiar ar putea câștiga, fiindcă i-am găsit multe aspecte pozitive, la care nu mă așteptam de la o astfel de cremă, iar numele gamei i se potrivește de minune.
Farmec chiar știe să aducă fericirea și zâmbetul pe chipul posesoarelor unei astfel de creme, mai ales când fructele sunt vedetele, iar cuvântul de ordine e "happiness".
Spre deosebire de un BB (blemish balm/beauty balm) cream, care uniformizează nuanța tenului și este considerată mai mult o cremă de față hidratantă și potrivită ca bază pentru fond de ten, un CC (color control) Cream, pe lângă faptul că hidratează tenul, îi acoperă imperfecțiunile, având putere mai mare de acoperire și efecte de îngrijire și tratament asupra pielii.
CC Cream-ul cu extract de zmeură este destinat tenului deschis la culoare, dar mie nu mi se pare a fi o nuanță extrem de deschisă, ca un alb fantomatic, ci una care se potrivește atât tenurilor deschise cât și celor cu un ton mai închise (e un Soft Beige, aș spune eu), ca și al meu. Îmi place că se adaptează nuanței tenului și că la câteva minute de la aplicare devine aproape insesizabil, îmbinându-se cu pielea.
Produsul vine într-un tub de 50 ml cu un design foarte girly și care reflectă gama din care face parte, cea care are la bază extractul de zmeură, fiind ușor de manevrat și dozat produsul în cantitatea dorită datorită orificiului de dimensiuni potrivite.
Are o consistență aproape lichidă și se simte foarte ușor și comfortabil pe ten, încât am impresia că aplic doar o cremă hidratantă și nu un produs care tinde spre calitățile unui fond de ten. Pentru o singură aplicare am nevoie de puțin produs, datorită consistenței sale, iar din primul strat obțin o acoperire mică spre medie. Eu prefer să revin cu încă un strat de CC Cream, fiindcă este buildable și permite crearea unei acoperiri mai mari, fără ca tenul să devină încărcat sau cu aspect de mască.
Acoperă în mare parte roșeața și petele post-acneice, uniformizând nuanța tenului, iar lucrul care îmi place mie în special este luminozitatea și aspectul sănătos pe care i le oferă. Ador efectul lui iluminator și senzația plăcută pe care o am după aplicare, chiar îmi creează o stare de bine! Tenul nu se simte deloc încărcat, nu rămâne lipicios, ci rămâne cu un finish ușor pudrat în urma aplicării, care dispare după câteva minute. Micile imperfecțiuni ale tenului dispar odată cu al doilea strat aplicat, însă pentru un ten mai problematic ar fi necesar un corector care să camufleze zonele respective.
Un alt aspect care îmi place este faptul că îmi simt tenul hidratat pe toată durata purtării, dar nu mi-a provocat sebum în exces, ba chiar mi se pare că l-a ținut sub control pe parcursul zilei (nu spun în sensul că tenul nu mai lucește deloc, dar parcă nu mai lucește atât de tare ca de obicei).
Efectul revigorant și hidratant al extractului de zmeură este completat de Aquaxyl, care îmbunătățește funcția de barieră a pielii.
Efectul revigorant și hidratant al extractului de zmeură este completat de Aquaxyl, care îmbunătățește funcția de barieră a pielii.
Nu mi-a provocat iritații, mâncărimi ale pielii sau alte reacții, iar pentru cele care vă pricepeți, am lăsat lista ingredientelor mai jos:
Îmi place mult acest cc cream, are o aromă delicioasă, ambalaj atrăgător, iar în interior produs de calitate.
Nu știu ce mi-aș mai putea dori de la el!
Preț: 17,88 lei pe farmec.ro
Kisses!
0 comentarii