Elmiplant vs. Gerovital Happiness | CC Creams
aprilie 13, 2015
Fiindcă multe dintre voi ați vrut să știți care dintre cele două CC Cream-uri, Elmiplant sau Gerovital Happiness, e mai bun, am făcut o comparație între ele, căci nu-mi place să rămând datoare cu articole, și vacanța îmi permite să mai fiu puțin activă pe blog, așa că, haideți să vedem cine câștigă!
- AMBALAJ
- MIROS
- CONSISTENȚĂ
Ambele au o consistență ușoară, cremoso-lichidă, care nu încarcă tenul, și care îmi dă o senzație plăcută în momentul aplicării, ca în cazul aplicării unei creme răcoritoare.
- HIDRATARE
Elmiplant excelează pe partea de hidratare, în special observ asta pe zonele uscate, care nu se observă după ce l-am aplicat, pe când, Gerovital are un aspect ușor pudrat la început, dar care dispare după ce crema s-a așezat bine pe ten. Gerovital mi se pare foarte potrivit pentru tenul mixt, deoarece are o formulă neuleioasă, iar Elmiplant, pentru tenurile uscate/normale, deoarece este foarte hidratant.
- VARIETATEA DE NUANȚE
Elmiplant se găsește în 2 nuanțe, Deschis și Mediu, dar nuanța mea pentru ten deschis este destul de închisă și trebuie neapărat întinsă și pe gât, altfel e evidentă trecerea de nuanță. Celor cu ten deschis nu li se va potrivi CC de la Elmiplant. În cazul meu, mai aștept până mă voi bronza puțin și va fi perfect.
CC cream-urile Gerovital Happiness se găsesc în 3 nuanțe (în funcție de tipul tenului): Deschis-Mediu-Închis. Nuanța mea, Light, din gama cu zmeură, mi se potrivește acum, primăvara, când tenul mi-e deschis, dar la vară voi merge pe nuanța medie.
- PUTERE DE ACOPERIRE ȘI ASPECTUL OFERIT TENULUI
Ambele cc-uri oferă tenului un aspect natural și luminos, îl uniformizează, având o acoperire medie, dar ambele pot crea o acoperire mai mare, dacă aplic un al doilea strat, fără ca tenul să arate inestetic sau să se simtă încărcat.
- REZISTENȚĂ PE TEN
- SPF
Elmiplant are SPF 20, față de Gerovital, ce conține Aquaxyl, care îmbunătățește funcția de barieră a pielii. (1 pct. pentru Elmiplant)
- INGREDIENTE
Lista de ingrediente a cremei de la Gerovital (stânga) este mult mai curată decât cea de la Elmiplant, care are alcool și parfum intr-o cantitate destul de mare. Gerovital Happiness nu are alcool în compoziție, iar parfumul se află pe ultimele poziții din listă.
- TOLERANȚA OCULARĂ
- PREȚ
And the winner is... Gerovital Happines CC!
Iubesc aceste două produse, dar detaliile fac diferența!
Kisses!
0 comentarii