Vara s-a instalat cu adevărat și la noi, iar eu acord o atenție mai mare decât de obicei deodorantelor și antiperspirantelor cu grad ridicat de protecție, deoarece nu vreau ca temperaturile nebune să mă ia pe nepregătite și glandele sudoripare să scape de sub control, iar mirosurile neplăcute să-mi strice toată dispoziția și să mă pună în situații jenante.
Cu antiperspirantul Fa Sport Invisible Power 72h am certitudinea că situațiile jenante și umezeala din zona subrațului nu-și vor face apariția pe parcursul activităților din timpul zilei, iar eu mă pot desfășura în voie fără să am probleme cu mirosul urât de transpirație.
Îmi place mirosul fresh, proaspăt ca de primăvară și faptul că mă protejează împotriva transpirației la fel de bine precum miroase. Este un antiperspirant potrivit pentru zilele călduroase, deoarece a trecut testul căldurilor infernale și m-a făcut să iau în calcul și pe viitor produsele Fa, pe care nu le-am mai folosit de ani buni.
Nu oferă protecție atât de îndelungată, așa cum promite, și nici nu mi-aș dori să-mi blocheze total glandele sudoripare, m-aș speria să nu observ pic de transpirație pentru 3 zile, însă aplicat o dată dimineața, iar mai apoi peste 4-5 ore, pentru prelungirea eficienței, este perfect, iar până seara la duș îmi simt pielea uscată și parfumată. Eu nu l-am testat mai mult de o zi întreagă, fiindcă pe căldura asta chiar n-am cum, dar este de ajuns că mă protejează împotriva transpirației și îmi menține pielea uscată întreaga zi.
Nu lasă urme albe, galbene sau uleioase, dar eu agit bine întotdeauna flaconul înainte de a-l pulveriza la subraț, pentru orice eventualitate și nici nu îl aplic pe pielea proaspăt epilată, fiindcă știm cu toate că sărurile de aluminiu și alcoolul din compoziția acestor produse pot fi dăunătoare pentru sănătatea noastră, și pot crea iritații sau senzație de arsură, sau chiar probleme mai grave prin absorbția în pielea sensibilă a axilelor.
Îmi place mult acest antiperspirant, este perfect pentru o zi plină de activități, dar mai ales una în care temperaturile crescute își lasă amprenta asupra noastră și a organismului nostru. Produsul nu conține pudră, are 150 ml și se găsește la prețul de aproximativ 6 lei, iar după experiența mea avută cu el, zic că merită încercat, mai ales la prețul ăsta și pentru eficiența de care dă dovadă.
Care este antiperspirantul/deodorantul vostru favorit?
Kisses!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu