Beauty Swap by Beauty Barometer prin ochii mei, la editia a 3-a
septembrie 10, 2015
Nu vă pot explica în cuvinte ce eveniment frumos reprezintă #BeautySwapbyBeautyBarometer! Eu am participat la ediția a treia și vă spun că m-am simțit în elementul meu, alături de alte 50 de înnebunite după cosmetice, mă simțeam ca acasă. Am avut ceva emoții când am plecat de acasă, mi-era teamă că produsele mele nu au să atragă atenția, dar ce a fost acolo mi-a dat total planurile peste cap și mi-a plăcut la nebunie! A fost o atmosferă exact așa cum îmi place mie, pasiunea pentru cosmetice și frumos și-a spus cuvântul, iar când vine vorba de asta, diferențele regionale nu-și mai au locul, fiindcă eram toate unite de aceeași pasiune.
Evenimentul a avut loc luni, pe 7 septembrie 2015, la un salon cochet din Calea Dorobanților 188-190, Beauty Studio 190, au participat 50 de iubitoare de cosmetice și tot ceea ce înseamnă frumusețe. Ana-Maria Tătucu (Beauty Barometer) a organizat acest eveniment, care a devenit extrem de apreciat în rândul bloggerițelor de beauty, iar eu îi mulțumesc frumos pentru invitație și găzduire și pentru momentele foarte frumoase pe care le-am petrecut și pentru amintirea de neuitat pe care am luat-o cu mine acasă la Arad. Ani, copilul tău din blogosferă s-a simțit foarte bine la București și a plecat super încântată acasă! Drumul lung nu mai contează, ne revenim noi!
(Ana-Maria așteptând invitatele)
Aveam impresia că le cunosc pe fete de o viață, iar momentul întâlnirii cu cele pe care le știam doar din on-line a fost foarte frumos și emoționant, abia așteptam să le cunosc live! Ne-am recunoscut imediat și mă bucur că am avut ocazia să vorbim puțin, a fost o atmosferă foarte relaxată, am râs mult, m-am simțit ca un copil mic și emoționat! :))
Mă bucur că am cunoscut-o pe Mihaela, Iulia, Alina, Elena, Ira, Mirabela, teacher Monica, Tavia, Teo (Tăitzel), Dr. stella, iar pe Camelia am admirat-o pentru omul frumos care este, dar și pe restul fetelor pe care le știam datorită blogurilor lor. A fost foarte frumoasă întâlnirea cu voi, fetelor, și mă bucur că am schimbat câteva vorbe!
Mă bucur că am cunoscut-o pe Mihaela, Iulia, Alina, Elena, Ira, Mirabela, teacher Monica, Tavia, Teo (Tăitzel), Dr. stella, iar pe Camelia am admirat-o pentru omul frumos care este, dar și pe restul fetelor pe care le știam datorită blogurilor lor. A fost foarte frumoasă întâlnirea cu voi, fetelor, și mă bucur că am schimbat câteva vorbe!
A fost ca o ieșire între fete, iar entuziasmul era prezent în tot salonul. Când au început efectiv schimburile, s-a produs nebunia! Toate fetele umblau dintr-o parte în alta pentru a-și găsi produsele potrivite, iar eu am primit la schimb produse de care sunt foarte încântată și pe care mi le doream de ceva timp. Era un zumzet răsunător, la un moment dat mă simțeam copleșită, dar când am început să fac negocierile și am intrat în atmosferă, mi se părea totul atât de normal și interesant! A fost frumos!
La Beauty Swap, Farmec a lansat în premieră noi produse pentru îngrijirea părului, iar noi, bloggerițele de beauty, am marcat acest fapt printr-un selfie cu pălăriile mov personalizate din partea acestui brand românesc de tradiție.
Au avut loc și câteva tombole, iar cele mai norocoase au plecat cu super premii acasă. Nivea a pus la bătaie 10 beauty case-uri de la Samsonite, de care se vor bucura cu siguranță norocoasele câștigătoare.
Normal că ne-am făcut și câteva selfie-uri
Eu, Ani și Teo
Eu și Tăitzel
Alături de Ira de la KindofIra
Cu Mirabela de la Cherie Belle Marie
Produsele primite la schimb (tușul și mascara sunt primite cadou)
Produsele primite la schimb + cele primite cadou de la Ana Maria
Sponsorii evenimentului au fost: Beauty Studio 190, Farmec, Nivea, Elmiplant, BU, C-THRU, STR8, Uriage, Bioderma, Melkior, Flormar, Gerocossen, Techir, Vok.ro, Softcup, Sensiblu, Biosilk, Traistuta cu Zale, Collistar, Famous Luxury Perfumes si Coty.
Toată lumea a plecat acasă încărcată de goodie bags cu cosmetice din partea sponsorilor, iar eu am plecat mult mai încărcată decât mă așteptam, iar cu ocazia asta va urma o supriză și pentru cititoare, să le facem și pe ele fericite.
Urmează să vă prezint produsele primite cadou din partea sponsorilor într-un videoclip pe Youtube, și am și o surpriză în următorul video, stați pe aproape.
Felicitări, Ani, pentru organizare și pentru că ai inițiat un eveniment atât de frumos în blogosfera de beauty românească!
Kisses!
0 comentarii