5 septembrie 2015

Favoritele lunii august 2015


Nu cred că am mai fost vreodată atât de bucuroasă c-a venit toamna (sau a venit doar cu numele și tot vară e?)! La ce călduri am îndurat în august, de-abia aștept să se răcorească, să fie aerul respirabil și să am poftă de machiaje și scris pe blog. Produsele folosite luna trecută au fost din nou puține, vremea asta mi-a cam stat în cale și nu am fost în stare de mai nimic. Totuși, nu am renunțat la produsele de îngrijire și mi-am curățat tenul temeinic, chiar dacă nu îl încărcam cu machiaj.

CC Cream-ul de la Gerovital Happiness este o iubire cosmetică extrem de durabilă. Îmi oferă cel mai fresh ten ever dintre toate fondurile de ten pe care le-am folosit eu până acum. Ne place mult, am ajuns la al treilea tub și apelez cu drag la el. E descoperirea anului acest CC Cream, bun produs. Bun, bun!

Luna trecută am folosit foarte mult ape termale pentru împrospătare, iar cea de la Vichy a iesit castigatoare. O foloseam pentru a mă răcori când simțeam că nu mai am aer de atâta căldură, atât pe față cât și pe brațe, iar efectul era unul foarte plăcut și calmant. Este foarte bună și după finisarea machiajului, parcă produsele se îmbină mai bine cu pielea și capătă un aspect mai natural și fresh. 

Apa micelară 3 în 1 de la Nivea a fost vedeta lunii și chiar am recomandat-o în top 3 produse favorite de la Nivea din ultimul meu videoclip. E foarte bun produsul ăsta și merită să-l încercați. Recunosc că uneori o mai foloseam și pe cea de la Garnier, fiindcă mi se par ambele foarte bune, și mi-e greu să mă decid pe care să pun mâna, când deschid dulapul în care îmi țin produsele cosmetice. Garnier vine în cantitate mai mare, iar ăsta ar fi un avantaj în caz că vreți să vă faceți stoc pentru două-trei luni, dar și cea de la Nivea merită o șansă. 

În august mi-am recumpărat șamponul de la Garnier, Honey Treasures Ultra Doux, îmi place mult și îl folosesc în continuare. Mă repet, dar îmi place prea mult efectul lui asupra părului. Lasă părul ușor de aranjat, nu îl încâlcește, îl parfumează subtil și îi oferă aspect sănătos și mai are și un preț mic de tot: 11 lei pentru 400 ml mi se pare o nimica toată!

Gelul de ras de la Nivea a fost foarte folosit vara asta, îmi place mult fiindcă nu mi se irită pielea după epilare și devine foarte curată și plăcută la atingere. Când nu o foloseam, mă trezeam instant cu bubițe roșii în zonele epilate, așa că a devenit un must have. 


Unul dintre produsele de machiaj preferate a fost Volume 1 seconde mascara de la Bourjois, căruia i-am promis review, dar m-am luat cu altceva și îl menționez momentan doar la favorite, dar am în plan un articol cât de curând. Nu pot trece așa peste el, îmi place efectul asupra genelor și ambalajul este de colecție.

Balsamul de buze de la Flormar cu aromă de mandarine este un produs cochet și drăguț, dar și soluția de hidratare a buzelor mele care tind să devină uscate, dacă nu le ofer porția de hidratare o dată la câteva zile. Ne place, place, place! Sunt curioasă cum sunt și celelalte arome, căci sunt capabile de hidratare, m-am convins.

Crema mea preferată de față a fost Nivea Care, pe care ați mai văzut-o la mine zilele astea. Este o cremă lejeră, perfectă de aplicat după curățarea/demachierea tenului. Are și review, e de avut în casă.

Pudra bronzantă Sol de Rio de la Sephora a fost omniprezentă în toate machiajele. Fără ea mă simțeam incompletă, adică machiajul părea incomplet, iar când îi aplicam textura fină, îmi carameliza instant pomeții iar machiajul căpăta contur și aspectul final era cu totul altfel. Ea intră în preferatele verii ♥, va urma și acel articol + video zilele astea.


Care au fost favoritele voastre în august?
Kisses!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu