Când vine vorba de îngrijirea tenului, am
întotdeauna wishlist-uri interminabile, iar de o perioadă mă tentează foarte
tare produsele Neutrogena și
Garnier, pe care le găsesc în magazinele online, precum ar fi Aoro.ro.
Datorită review-urilor de pe blogurile de beauty am descoperit soluțiile
micelare, iar apa micelară de la Garnier este produsul care mi-a dat peste cap
toate așteptările pe care aș fi putut să le am de la un demachiant și care face
procesul de demachiere mult mai rapid și eficient. Prefer să folosesc o apă micelară care captează machiajul și toate
impuritățile în discheta demachiantă și nu doar întinde machiajul pe toată
fața, însă, după îndepărtarea machiajului, trebuie să existe în rutina de
demachiere și un produs solubil în apă, care să curețe reziduurile rămase pe
ten, adică un gel de curățare potrivit tipului nostru de ten.
Sunt
eu puțin obsedată de îngrijirea tenului, dar renumitul gel de curatare Neutrogena cu extract de grapefruit este atât de
lăudat, atât pe bloguri cât și în videoclipurile de pe Youtube, încât simt
nevoia să-i dau o șansă, să văd de ce e în stare. Promite să curețe porii și să
îndepărteze punctele negre, conținând extract de mușețel, aloe și citrice.
Fiind destinat tuturor tipurilor de ten, nu cred că ar putea să agreseze un ten
mixt precum am eu, iar la prețul de 22
RON, cât costă pe Aoro,
chiar mi se pare de neratat.
Fiindcă am un ten
mixt, de două-trei ori pe săptămână obișnuiesc să folosesc un produs abraziv,
care să-mi curețe porii și să îndepărteze celulele moarte de la suprafața
pielii. Cred că știți și voi acel gel exfoliant din aceeași gamă cu gelul de curățare de
la Neutrogena despre care am auzit foarte multe păreri pozitive și chiar mă
aștept să ofere o exfoliere blândă și să lase pielea curată și catifelată. Îmi
place mult culoarea și ambalajul produselor Neutrogena, îmi inspiră calitate și
cred că ne-am înțelege foarte bine. Și scrub-ul costă tot 22 RON, un preț rentabil pentru
150 ml și eficiența de care se pare că dă dovadă.
Un alt produs care
nu se găsește în magazine fizice, și pe care l-am văzut la noi tot pe Aoro.ro,
este Garnier Pure Active gel
de curățare cu pensulă, care este un produs 2 în 1, datorită pensulei care
asigură și exfolierea tenului și curățarea acestuia cu produsul din sticluță. Îmi
plac mult produsele multifuncționale, iar din câte am citit, peria nu are perii
rigizi, care să afecteze tenul și gelul de curățare are efect asupra tenurilor
cu probleme. Produsul conține acid salicilic (2%), vine într-o cantitate de 150
ml la un preț modest, 22 lei.
Se pare că am făcut
un TOP 3 al produselor
cosmetice de pe Aoro.ro pe
care îmi doresc de mult să le încerc, toate având un preț acceptabil de 22 RON
și multe laude din partea celor care le folosesc. Normal că lista mea de
dorințe se întinde pe mai multe categorii disponibile pe site și mă tentează și
produsele de machiaj care nu se găsesc decât online, dar azi mă limitez la
aceste produse de curățare, căci îngrijirea tenului este esențială pentru ca,
mai apoi, să arate bine produsele de machiaj folosite.
Ați încercat vreun produs dintre cele 3
prezentate de mine?
Kisses!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu