La mulți ani și bun venit 2016!

ianuarie 01, 2016


N-am așteptat niciodată atât de mult să treacă anul și mă bucur că am scăpat de 2015, fiindcă nu a fost deloc un an ușor. La început de 2016, sper ca noul an să fie unul mai liniștit, iar momentele de dezechilibru interior să fie cât mai puține (înspre deloc). 2015 n-a fost cel mai bun an al meu, chiar dacă am avut parte și de realizări și momente extrem de frumoase. A fost un an plin, încărcat, și de multe ori am simțit că nu mai pot continua, că vine sfârșitul lumii, am trecut prin mai multe schimbări și acum tind să cred că totul merge spre bine. Acum că am trecut în 2016, am o senzație de eliberare și sper ca pe parcurs să nu mă mai cramponez de orice lucru. Știu că în articolul anterior vă prezentam mai mult partea frumoasă a anului meu, și de obicei nu prea las să se vadă din ceea ce scriu, care e starea mea personală și încerc pe cât pot să vin cu o notă pozitivă aici pe blog, însă simțeam nevoia să punctez și acest aspect, ca la sfârșitul anului să fac o comparație și să am de ce să fiu mândră dacă totul merge bine. 

Vă mulțumesc că mă citiți și îmi lăsați comentarii drăguțe (se acceptă și critici), și mai nou și mail-uri în care încercăm să dezbatem probleme legate de frumusețe, iar asta mă motivează să revin cu articole noi de fiecare dată. Anul 2016 înseamnă pentru mine 3 ani de blogging în luna aprilie, 3 ani în care am învățat extrem de multe și pot să zic că m-au maturizat și m-au făcut să înțeleg mai bine niște lucruri. 2016, I'm ready!

0 comentarii