Când am primit noua cremă hidratantă cu efect anti-aging de la Bioderma, Hydrabio Perfecteur SPF 30, am știut că pielea mea va suferi o schimbare în bine, și că voi putea zâmbi fără rețineri în bătaia razelor soarelui. Dacă până nu demult nu conștientizam importanța aplicării unei creme cu factor de protecție solară, schimbările, nu tocmai pozitive, prin care a trecut tenul meu m-au făcut să-mi regândesc puțin modul în care aleg să-l îngrijesc, iar în ritualul meu zilnic de înfrumusețare există cel puțin un produs (fie că vorbim de crema hidratantă sau fondul de ten folosit) cu SPF, fie el cât de mic.
Crema cu protecție solară nu trebuie folosită doar în sezonul estival. Iarna, soarele strălucește la fel de puternic, iar pielea noastră nu este scutită de efectul nociv al radiațiilor UV, care își pot pune puternic și pe termen lung amprenta asupra acesteia. Tenurilor sensibile le este îndeajuns doar o scurtă expunere la soare pentru a li se declanșa un exces de melanină: se pot confrunta cu apariția pistruilor / petelor pigmentare, ca reacție de protejare a pielii de radiații. Pentru a preveni îmbătrânirea prematură a pielii, a liniilor fine sau chiar a ridurilor, cât și apariția cancerului de piele, este important să folosim, indiferent de anotimp sau de faptul că afară e însorit sau soarele stă ascuns după nori, o cremă cu factor de protecție solară care acționează ca un scut pentru pielea și sănătatea noastră.
Bioderma reușește mereu să vină cu soluții la problemele cu care se confruntă pielea noastră, iar de data aceasta a găsit soluția pentru pielea deshidratată, printr-un complex biologic brevetat, AQUAGENIUM®, care stimulează capacitățile celulare și o ajută să se hidrateze singură pe termen lung. Personal, sunt foarte încântată de hidratarea pe care o resimt după ce folosesc Hydrabio Perfecteur. Îmi lasă senzația de confort, de piele echilibrată, de armonie, într-un cuvânt. Mă bucur că nu lasă peliculă lipicioasă la suprafața pielii, căci asta e problema mea fundamentală cu care mă confrunt când vine vorba de creme, eu având un ten mixt spre gras.
Are o textură extrem de plăcută, care intră repede în piele și o hidratează instant, lăsând-o foarte catifelată la atingere, iar efectul de strălucire naturală (rosy glow) oferit e exact acel element care îți schimbă total înfățișarea și te face să te întrebi dacă mai ai nevoie și de machiaj când tenul tău emană atâta luminozitate. Datorită unei asocieri de pudre reticulare și perle, reușește să estompeze liniile fine și să ofere acea senzație de ten care a avut parte de hidratare din plin. Me likes it so much, la fel precum îmi place culoarea-i discretă de roz și aroma delicată care mă împrospătează în fiecare dimineață.
Produsul conține și acid salicilic, care ajută la uniformizarea și netezirea pielii prin reducerea treptată a îngroșării stratului cornos, iar astfel îi este redată strălucirea pe termen lung. Filtrele UVA/UVB din compoziție asigură bariera față de efectele nocive ale soarelui, prevenind astfel îmbătrânirea prematură. Vitamina E protejează pielea de stresul oxidativ și reconsolidează bariera cutanată, astfel că pielea noastră este pregătită să înfrunte factorii nocivi din mediul extern, fiind mai rezistentă și protejată.
Mie îmi place să o folosesc atât într-o zi în care nu port machiaj, fiindcă îmi asigură necesarul de hidratare și un aspect luminos și sănătos, cât și ca bază de machiaj, peste care fondul de ten aderă foarte bine și capătă un aspect natural, fără să mă confrunt cu probleme de genul evidențierii zonelor uscate sau a cojițelor, fiindcă nu mai există.
Legat de ambalaj, vă pot spune doar că eu ador tot ceea ce vine la purtător cu pompiță, iar tubul de 40 ml este foarte ușor de manevrat și moale, astfel că dozarea se face cu ușurință și în cantitatea dorită, într-un mod igienic, prin intermediul pompiței aferente.
Valabilitate: 9 luni de la deschidere
Cantitate: 40 ml
Preț în farmacii: 86 RON
*Produs non-comedogenic și hipoalergenic.

Mă bucur că am avut ocazia să descopăr un produs pe care pielea mea să-l tolereze atât de bine, dar și de faptul că nu mai îmi simt pielea atât de deshidratată și simt cum tenul meu se îndreaptă ușor-ușor spre starea de echilibru de care are nevoie.
Kisses!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu