A little shopping never killed nobody!

martie 05, 2016


Omaga! Se pare că shoppingul e terapie pentru suflet și mă bucur de el cam des! :))

Sunt foarte încântată de noile mele achiziții și mă bucur că am prins ocazia perfectă de a mi le cumpăra la un preț foarte decent și de neratat. Mi-era foarte dor de apa micelară de la Garnier, și suspinam după ea deja, și când am văzut-o la 19 lei în Auchan, s-a întâmplat declick-ul și mi-am luat-o bucuroasă. ♥ O perioadă bună voi fi asigurată în privința demachierii, căci mă ține o groază micelara asta și îmi place mult. Am scris despre ea aici, în caz că nu ați încercat-o până acum.

Rămăsesem fără șampon, iar Diana mi-a recomandat să încerc ceva de la Dove, și mi-am luat varianta pentru păr degradat, Pure Care Dry Oil. Nu eram sigură ce șampon să aleg din gama Advanced Hair Series, dar când am văzut că pe acesta scrie "non greasy", atât mi-a trebuit, și-am elucidat misterul. Prima impresie e bună, lasă părul curat și mătăsos, fără să-l încarce. Abia aștept să îl folosesc de mai multe ori și să vă spun mai multe, îmi fac speranțe mari în privința lui.

Voiam să mai schimb aromele de la duș, așa că mi-am luat un gel de duș fructat delicious de la Palmolive, Feel Glamorous, cu aromă de mure, vanilie Bourbon și fructul dragonului. E un gel de duș exfoliant, iar mie îmi place masajul relaxant pe care mi-l oferă granulele din compoziție. Îmi place mirosul mult, cât și culoarea roz, care-mi schimbă starea instant. Only good vibes here! ♥


Marea mea bucurie e uleiul de cocos de la Solaris, care mi-a rămas pe creier tura trecută, când am trecut prin Auchan din Timișoara fără să mi-l iau. Sunt curioasă dacă și voi sunteți în asentimentul meu și, atunci când vi se pune pata pe ceva și dintr-un motiv nu vi-l cumpărați, vă rămâne gândul la el, iar în cele din urmă cedați tentației, fiindcă regretele nu-s bune. Ei, așa s-a întâmplat la mine, citisem pe foarte multe bloguri despre cât de bun este pentru piele, păr, cât și alimentație, și în final mi l-am luat. L-am folosit aseară pentru prima dată, iar prima impresie e una bună. Intră foarte repede în piele, iar lucrul ăsta e perfect pentru tenul meu, care produce destul ulei și singur. L-am luat în varianta de 200 ml, la 19 lei. Super preț, nu?Vorbim mai multe despre el, în curând.

Voi ce v-ați mai cumpărat în ultima perioadă?
Kisses!

0 comentarii