Max Factor Lipfinity 24h ruj rezistent

ianuarie 27, 2017


Până nu demult, rujurile mate nu reprezentau un domeniu maxim de interes pentru mine. Mă feream de ele, deşi tot timpul mi-am dorit un ruj rezistent care să rămână unde-l aplic, fiindcă aveam impresia că toate usucă excesiv buzele şi nu-mi place deloc senzaţia de buze crăpate şi cojite. Lucrurile s-au schimbat, însă, când am primit rujul Max Factor Lipfinity şi mi-a dat peste cap toate prejudecăţile pe care le aveam despre rujurile mate şi rezistente. 

I have to admit it: am abuzat de el, atât personal, cât şi în interes de serviciu: pentru a înfrumuseţa alte persoane. Am o bucurie enormă când fetele pe care le-am machiat îmi spun că machiajul/rujul le-a rezistat pe toată durata petrecerii, rujul rămânănd intact, fără să se transfere pe pahar, alimente etc. E singurul ruj pe care l-am folosit exagerat de mult şi din care m-am chinuit să folosesc şi ultimul ml. Asta înseamnă ceva!


Nuanţa pe care am avut-o eu este 180 - Spiritual, dacă nu mă înşel, nu mai ştiu exact căci am aruncat cutia în care l-am primit şi inscripţionarea de pe tub s-a şters la cât l-am folosit. Pot să spun că îmi place mult, e un maro cald, cărămiziu închis, perfect pentru a completa un machiaj în anotimpul rece. L-aş încadra în categoria rujurilor închise pe care le asociem cu venirea toamnei, dar l-aş purta fără probleme şi vara, căci întregeşte atât de bine orice machiaj şi rezistă atât de bine, încât l-aş purta zilnic indiferent de anotimp.

Setul Max Factor Lipfinity conţine un ruj lichid rezistent + balsam stick pentru strălucire, care se aplică după uscarea rujului. De cele mai multe ori, nu aplic şi acel balsam hidratant, fiindcă prefer efectul mat, dar şi când îl folosesc simt cum îmi hidratează buzele, oferindu-le o stare de confort, iar senzaţia uscată dispare în totalitate. Rezistenţa este aceeaşi în ambele cazuri. În funcţie de preferinţele voastre, puteţi aplica sau nu acel gloss hidratant. Fără el, buzele se simt puţin lipicioase, însă nu e o senzaţie atât de deranjantă pentru calitatea pe care rujul o oferă.

Lipfinity are o textură vâscoasă, care colorează buzele uniform dintr-un singur strat, efectul fiind unul opac şi de lungă durată - rezistă de dimineaţă până seara târziu. Reuşesc să-l îndepărtez cu uşurinţă doar cu un demachiant bifazic, căci cu un demachiant obişnuit ar trebui să mă chinui şi să-mi înroşesc buzele dacă aş vrea să-l dau jos.

A photo posted by Lorena (@lorenalal) on
Nu pătează buzele şi nu se întinde deloc pe parcursul zilei. Se setează foarte bine pe buze, îi trebuie cam 1 minut să se usuce, iar apoi nu îl mai poţi clinti din loc. Mi-am dorit de mult un ruj atât de rezistent ca acesta, deoarece, de fiecare dată când purtam un ruj obişnuit, pătam cana din care beam şi dacă mâncam între timp, mâncam şi rujul totodată.

Nu usucă buzele în ultimul hal, precum am văzut că se întâmplă în cazul altor rujuri mate, aşadar nu trebuie să vă faceţi griji în privinţa asta. Un balsam hidratant, care să îngrijească şi să ne pregătească buzele înainte de aplicarea lui, este suficient pentru a evita aspectul inestetic de buze crăpate şi cojite.

Mi-a plăcut mult acest ruj extrem de rezistent şi vreau să mi-l iau în cât mai multe nuanţe, să fiu asigurată în special pentru machiajele de ocazie. Va rezista fără probleme şi după cafea, iar cana nu va suferi urme de ruj pe "gât", şi chiar şi după masa de prânz sau cină. I can't ask for more! :)

Pe 1001cosmetice se găseşte la 35 lei.

Ce alt ruj mat şi foarte rezistent folosiţi?
Kisses!

0 comentarii