Exfolierea, un pas important pentru un ten curat

august 27, 2015


Vara asta am simțit mai mult ca oricând nevoia unei exfolieri intensive a tenului meu, care fără o curățare atentă devenea de nestăpânit, iar eu nu suport să-mi simt tenul uleios și încărcat cu grăsime. În perioada extrem de călduroasă de care am avut parte, și a ținut ceva, îmi exfoliam tenul de mai multe ori pe săptămână, oscilând între 4 scrub-uri faciale care-mi plac mult și pe care le foloseam în funcție de cât de abraziv e fiecare.


Tatăl exfoliantelor, și cel mai abraziv, este cel de la Balea, pe care l-am folosit cel mai des. Pentru mine s-a dovedit soluția perfectă când tenul îmi lucea exagerat pe toate părțile, iar o curățare cu crema asta parcă ștergea totul cu buretele. Senzația cea mai tare era de piele fină ca de bebeluș, curățată de sebum și puncte încărcate de grăsime și de pielea care se descuama și era evidențiată când aplicam fond de ten. După o exfoliere cu exfoliantul acesta, toate cremele și produsele de machiaj pe care le aplicam pe față arătau mult mai frumos și se așezau mai bine pe piele. Altfel se simte când aplici machiaj pe fața curată și nu există vreo cojiță care să strice tot farmecul!


Exfoliantul Regal Natural Beauty cu extract de magnolie și sâmburi de caise conține multe particule mici exfoliante (asemănător cu cel de la Bioten), care îndepărtează foarte bine pielea moartă și toate impuritățile de pe față. Are un miros floral superb care te trezește la viață, lasă o senzație plăcută de prospețime și un ten curat și catifelat. Debora de la Farmacistonline.ro mi l-a făcut cadou și ne înțelegem foarte bine. 


Exfoliantul revigorant pentru față cu ceai alb Oriental Radiance din gama Planet Spa de la Avon e un exfoliant blând pe care aș putea să-l folosesc aproape zilnic, fiindcă se comportă ca un produs normal de curățare, fără să agreseze tenul. Miroase foarte delicat, parcă mă duce cu gândul la niște tratamente cu ierburi aromate la un spa, iar pe lângă gomajul delicat oferit tenului, oferă și o senzație revigorantă, pe care o apreciez atât de mult la sfârșitul zilei. Curăță atent și delicat, nu are particule mari și agresive pentru ten, e răsfățul pe care mi-l pot oferi oricând.


Am lăsat "cireașa de pe tort" la urmă, dar cred că ar trebui să afle multe persoane despre exfoliantul pe bază de fructe de pădure de la Herbalife Skin, care miroase DEMENȚIAL și are particule mari și colorate, parcă sunt semințe de fructe adevărate. M-a cucerit de la prima încercare, Ani de la Beauty Barometer mi l-a oferit și sunt îndrăgostită rău de miros, de granulele de dinăuntru și de efectul de curățare și ten hidratat și proaspăt pe care mi-l oferă. Îmi place maxim, sigur o să revin cu articol separat.

Concluzionând, avem un exfoliant foarte abraziv și anume: Balea Creme Peeling. Celelalte sunt mai blânde cu tenul, dar oferă o bună curățare a porilor. Întotdeauna am grijă să nu masez puternic exfoliantele foarte abrazive pentru față, ca să evit înroșirea sau zgârierea pielii, și așa îmi curăț îndeajuns porii și tenul meu, care devine destul de uleios pe perioada verii.

Tu cum alegi să-ți exfoliezi tenul?
Kisses!

0 comentarii