Produse terminate februarie, martie 2016

aprilie 07, 2016


Mi-era atât de dor să scriu o nouă postare despre empties! Ador să citesc astfel de postări și să urmăresc videoclipuri cu produse terminate, așadar m-am așezat cumințică cu plăsuța de produse terminate lângă mine și am început să fac inventarul... căci mă așteaptă de mult în colțul camerei și trebuie să scap odată de ea. De câteva zile, avem parte de o vreme însorită, foarte faină, așa că profit de fiecare ocazie de a face poze în aer liber și fac pe fotograful peste tot. Pasiunea își spune tare cuvântul! Astăzi, a fost și cazul să îmi scot produsele terminate din casă, în primul rând pentru pozat, iar în al doilea, direct către coșul de gunoi, căci de când le păstrez, s-a pus și praful pe ele.


  • Dischete demachiante Cien - fac ce fac și tot la ele ajung. Nu sunt rele, însă dacă frec prea tare, tind să zgârie puțin tenul. Mai am un pachet început, iar apoi vreau să încerc altele, mai moi, căci de astea m-am cam săturat.

  • Bioderma Sensibio H2O - apa mea micelară preferată, pe care am lăudat-o în nenumărate rânduri, mi-a plăcut foarte mult, și dacă n-ar avea un preț destul de ridicat, mi-aș cumpăra-o imediat. Până atunci, o folosesc fără probleme pe cea de la Garnier, care face o treabă la fel de bună.

  • Fond de ten Rimmel Match Perfection - a fost un fond de ten bunicel, cu acoperire mică spre medie, dar la problemele pe care le are tenul meu, acum am nevoie de altceva. Am avut două sticluțe și presimt că nu o să mă întorc la el, cel puțin o lungă perioadă de acum încolo. Oferă un aspect natural tenului, îl uniformizează, însă nu excelează la capitolul rezistență și transfer. 

  • Apă termală Vichy mini-size - perfectă pentru a oferi calmare pielii iritate, în urma epilării, sau pentru un boost de energie într-o zi încărcată/călduroasă. Îmi place efectul răcoritor pe care îl are, iar vara mi se pare un must-have.


  • Neutrogena Deep Moisture Creamy Oil - nu am reușit să termin această loțiune, deși am inclus-o într-un project pan și mi-am dat toată silința. Nu are un miros plăcut, așa cum găsim la loțiunile de corp obișnuite, ci mai degrabă miroase a produs farmaceutic, ceea ce nu mă prea atrage cu atâta tentație în jur. E cazul să ne luăm rămas-bun, deja are ceva vechime la mine și, după ce am încercat mai multe creme de corp, nu se mai ridică la așteptările pe care le am de la un astfel de produs.

  • Gel de duș Palmolive Mineral Massage - l-am prins la ofertă în DM la 5 lei pentru 250 ml și normal că mi-am luat două. M-am bucurat de ele din plin, deși inițial unul trebuia să fie pentru mama mea, tot la mine a ajuns, însă nu a fost problemă, fiindcă ador aroma fresh, oceanică și textura grunjoasă pe care o are. Cred că ăsta e cel mai cumpărat gel de duș dintre toate cele pe care le-am încercat și, pe viitor, sigur o să mai revin la el. L-am lăudat de multe ori pe blog, a apărut și în favorite, iar la vară cred că se va regăsi iar la mine în baie. Miroase demențial și te răcorește instant!

  • Antiperspirant Nivea Stress Protect - The best of the best! Cel mai bun antiperspirant ever, pe care îl cumpăr fără să stau pe gânduri de fiecare dată. Pentru sezonul cald, mi se pare perfect, mă protejează de dimineață până seara de transpirație. Nu am cum să dau greș cu el.

  • Șampon Pantene Aqua Light - a fost un șampon bun, curăță foarte bine părul și îl lasă moale și strălucitor, însă mi se îngrășa părul cam repede de la el. Nu o să-l mai cumpăr deocamdată, am revenit la cel cu miere de la Garnier, cu care mă înțeleg cel mai bine, deși părul meu îmi face nazuri în ultima perioadă și nu e în cea mai bună formă a lui.


  • Mască pentru păr deteriorat Dr. Sante ARGAN- am cumpărat-o curioasă de pe aoro, însă în afară de mirosul extrem de plăcut care se menținea pentru multe ore în păr, nu a făcut mare lucru. Înmoaie puțin părul, însă nu într-atât încât să îl pot descâlci fără să aplic un produs suplimentar, iar pe partea de hidratare, regenerare nu am observat vreun efect special. 

  • Șampon DOVE, Advanced Hair Series, pure care Dry Oil - mi-a plăcut mult cum miroase și faptul că îmi lăsa părul moale și ușor de descâlcit. Mă bucur că l-am încercat și vreau să încerc și o altă variantă de șampon din gama Advanced Hair Series, mi-a lăsat o impresie plăcută și nici nu a fost scump, în jur de 15 lei și m-a ținut destul de mult.

  • Balsam de păr Pantene Aqua Light - a fost un balsam bun, care hidrata părul, însă părul meu degradat simte nevoia de ceva mai multă hidratare în perioada asta. Dacă aveți recomandări de balsam bun/mască de păr, le aștept cu drag în comentarii.

  • Gliss Daily Oil-Elixir - a fost tratamentul leave-in pe care îl aplicam pe părul umed după fiecare spălare și mă ajuta să îmi descâlcesc cu ușurință, lăsândul plăcut la atingere și ușor de aranjat. M-a ținut o grămadă de timp, l-am început în octombrie și abia zilele trecute l-am terminat. I-am făcut review aici.

  • Mini gel de duș Fragonard Fleur d'Oranger - este o combinație plăcută de flori de portocal, bergamote, iasomie, mandarine, miere şi mosc și oferă o senzație plăcută de relaxare și revigorare, în același timp. Face multă spumă dintr-o cantitate mică de produs și își îndeplinește rolul foarte bine. Likey!

  • Vopsea de păr Syoss Oleo intense - mi-a plăcut mult cât de strălucitor arăta părul meu după vopsire și faptul că nu se simțea degradat în urma vopsirii, ci foarte moale și ușor de aranjat. Voi reveni la ea pe viitor, dar de data viitoare la două tuburi, și nu la unul, cum am făcut de data asta.


  • Unt de corp tutti frutti de la Farmona - a fost unul dintre cele mai delicioase produse pentru îngrijirea corpului pe care le-am încercat până acum. Miroase demențial a mure și zmeură, are exact acea consistență densă pe care ar trebui s-o aibă un unt de corp, iar în contact cu pielea, se topește instant și lasă un finish sănătos și o strălucire discretă. Mi-a plăcut la maxim și am apelat cu drag la el fiindcă excelează și pe partea de hidratare, nu doar pe partea de răsfăț olfactiv. 

  • Cremă anticelulită Beautiful Cosmetics - a fost și ea inclusă în project pan, însă am hotărât că nu are rost să mă mai chinui și ar fi cazul să o arunc. Miroase foarte plăcut a scorțișoară, însă lasă pielea lipicioasă și nu am fost atât de constantă cu aplicarea ei să văd vreun efect anticelulitic.

  • Mască de față Freeman cu argilă, avocado și ovăz - am folosit-o intens o perioadă, apoi am uitat-o prin dulap și, după o altă perioadă, am hotărât să o includ și pe ea într-un proiect de consumare de produse, însă la un moment dat am observat că își schimbase și textura, într-una apoasă, iar mirosul devenise foarte neplăcut. A fost bună la început, curăța tenul și îl lasa plăcut la atingere, însă m-am săturat de ea destul de repede și vreau să încerc alte măști, în format mai mic.

  • Loțiune de corp Elmiplant Skinnergy cu fructe goji - Oh, Doamne, cât de mult mi-a plăcut produsul ăsta! Are un miros fructat, dulceag, extrem de plăcut, care-mi oferea o stare de bine și relaxare la fiecare utilizare. Hidratează pielea, fără să o lase lipicioasă, iar în plus, are și un efect răcoritor. Îmi place mult și vă recomand cu drag să încercați una dintre loțiunile din gama Skinnergy de la Elmiplant, merită!

  • Antiperspirant B.U. In Action Soft Skin - l-am luat la întâmplare, într-o zi, din supermarket, însă nu pot să zic că m-a uimit prin eficiența lui, mai ales de când a venit căldura. E un antiperspirant bunicel pentru o zi ușoară, obișnuită, însă în situații de stres și activități solicitante, nu face față decât pentru vreo 3-4 ore. Nu îl voi cumpăra, și cel mai probabil voi reveni la Stress Protect.

  • Apă termală Oxyance - am terminat-o, în sfârșit, căci mai aveam foarte puțin în ea și o uitasem de ceva vreme. Mi-a plăcut efectul răcoritor și calmant pe care îl are, dar parcă mai mult îmi place cea de la Avene, atât ca sistem de pulverizare sau, mai bine zis, din toate punctele de vedere.


And now, it's time to say Good bye to all these empties!
Voi ce produse ați terminat în ultima perioadă? Avem consumate comune?
Kisses!

0 comentarii