Ca sa fie bine și să nu fie rău, azi încerc să șterg un pic praful așternut peste blog cu o scurtă postare în care vă prezint o parte din cumpărăturile cu care încerc să fac față zilelor extenuante de iulie.
Mi-am luat geluri de duș să-mi ajungă (sau să mă răcorească, cât de cât), iar de data aceasta am ales două de la Fa, unul foarte refreshing cu aromă de grapefruit, celălalt cu lotus albastru, și unul de la Dove, Deeply Nourishing, fiindcă mi se făcuse dor de delicatețea pe care doar gelurile de duș de la Dove o au.
De mult eram tentată de șampoanele de la Syoss, așa că mi l-am luat pe cel pentru păr normal și lipsit de strălucire, Glossing Shine-Seal, care mi-a lăsat o primă impresie foarte bună. Pentru că la noul magazin Calla din Arad, șampoanele de la Wella sunt la reducere la 5 lei, mi-am zis să-l încerc pe cel pentru păr vopsit, căci și produsele Wella sunt o veche tentație de a mea.
Ca să rezist cu brio, aka fără probleme cu transpirația pe parcursul zilei, am cumpărat a nu știu câta oara anti-perspirantul Nivea Stress Protect, fără de care nu am rezistat în ultimele veri, și nici aceasta nu face excepție. Pe lângă el, am ales să încerc și un anti-perspirant nou sub formă de cremă de la Dove, Go Fresh, care promite protecție maximă. Sunt mega curioasă dacă va fi să-mi placă, și dacă-și va spune cuvântul în fața căldurii ăsteia.
Cam atât cu bloggereala pe ziua de azi.
Voi cu ce produse vă energizați vara asta?
Kisses!