Prima dată când am auzit de brandul MustaeV a fost când am citit review-ul Taviei de la ChicProfile pentru fondul de ten de care vă voi vorbi și eu astăzi, și trebuie să recunosc că mi-a stârnit curiozitatea în privința acestor produse coreene, deoarece îmi place ideea transmisă de asiatici, aceea de ten frumos, proaspăt, ca de porțelan, aș șpune chiar ideea unui alt nivel din punct de vedere al machiajului și îngrijirii cosmetice.
Am primit la testat câteva mostre de Skinny Tint Foundation în nuanța Innocent și deși mă așteptam să fie genul acela de fond de ten mult prea hidratant pentru un ten mixt ca al meu, am fost uimită să văd că, după aplicare, tenul rămâne cu un aspect ușor pudrat, deci efectul matifiant s-a potrivit în combinație cu tenul meu care devine foarte oily pe parcursul zilei.
Fondul de ten are o textură lichidă, se găsește în 4 nuanțe, eu am încercat prima nuanță, care e puțin mai deschisă decât tenul meu, dar și așa am reușit să-mi fac o scurtă impresie și să-mi doresc să mai descopăr pe viitor produse de la MustaeV, datorită celor 4 mostre generoase primite.
Ce m-a impresionat la el a fost faptul că oferă o acoperire destul de bună tenului cu imperfecțiuni, dar în același timp, nu lasă senzația și aspectul de ten încărcat, finish-ul fiind unul natural și sănătos. Minimizează porii și oferă o culoare uniformă tenului, fără să fie nevoie de mult produs pentru asta, iar din punct de vedere al rezistenței, rezistă cu brio până la 10 ore, eu mi-am dat seama că arată și mai bine după câteva ore de la aplicare și nu curge de pe față, cum am pățit cu alte fonduri de ten hidratante.
Efectul matifiant se menține în jur de 3-4 ore, după care tenul începe să lucească subtil, dar excesul de sebum este menținut sub control pe toată durata purtării. Eu aplic puțină pudră când tenul începe să lucească și nu întâmpin alte probleme.
Ce mai vreau să menționez este faptul că, datorită efectului matifiant pe care îl are, trebuie aplicată, neapărat, o cremă hidratantă înainte, fiindcă tinde să matifieze și zonele cu tendință uscată ale feței.
În concluzie, mă declar mulțumită de experiența avută cu fondul de ten Skinny Tint de la MustaeV, îl consider potrivit pentru un machiaj natural, de zi, deoarece uniformizează tenul și acoperă în mare parte imperfecțiunile acestuia, menținându-l hidratat și fără să-i provoace exces de sebum, finish-ul pudrat fiind una dintre calitățile pe care le apreciez la el, datorită tenului meu cu tendință de îngrășare.
Kisses!