Project Pan update

ianuarie 05, 2016

În 23 septembrie 2015 mi-a venit mie ideea să încep un project pan, fiindcă aveam câteva produse pe care le evitam de cele mai multe ori și aveam nevoie de un imbold pentru a le mai folosi și pe ele. Deadline-ul era 25 decembrie, însă nu am reușit să termin toate produsele, dar pot să mă laud cu faptul că am fost atentă și le-am folosit intens o perioadă, iar mai apoi am întrerupt legătura cu câteva dintre ele. Cred că reușeam să termin măcar unul dintre produsele de demachiere, dacă tenul meu nu îmi făcea neplăcuta surpriză în noiembrie, când a devenit hipersensibil și a trebuit să am mare grijă la ce produse aplic pentru a nu înrăutăți situația, care oricum era una destul de gravă. 


Până să-mi apară explozia de coșuri, am folosit de două-trei ori pe săptămână masca cu argilă și avocado de la Freeman, însă m-am cam săturat de ea, mirosul a început să se schimbe și textura a devenit cam apoasă. Mai am mai puțin de 1/3 din ea, însă nu mai suport cum miroase și nu o voi mai folosi.

Cu spuma de curățare de la Thursday Plantation m-am înțeles foarte bine, fiindcă este eficientă și curăță sebumul și impuritățile care se adună pe față, dar am început să mă satur de mirosul înțepător de extract de arbore de ceai și abia aștept să o termin. Mai am foarte puțin din ea și o s-o folosesc până la terminare.

Gelul de curățare de la PellAmar este cel mai spornic dintre toate gelurile de curățare pe care le-am încercat eu ever! Îmi trebuie o cantitate foarte mică pentru o curățare eficientă, însă dacă dozez prea mult produs (cum fac eu de obicei), îl îndepărtez foarte greu de pe față, din cauza texturii vâscoase. Mai am mai puțin de un sfert în tub și mi se pare că mă va ține o veșnicie.

Am abandonat demult loțiunea cu ulei de susan de la Neutrogena, cred că am folosit-o în primele zile de Project Pan pentru a-mi da seama că nu se mai ridică la nivelul așteptărilor mele și că am altele mult mai bune și plăcut parfumate. Are un miros de farmacie, care la început nu m-a deranjat, dar având din ce alege, clar nu mă mai atrage deloc. Nu intră foarte repede în piele și risc să murdăresc biroul și toate cele, așa că-i spun pas.

Am terminat masca pentru ten acneic de la PellAmar, în care oricum nu mai aveam multă cantitate. A fost o mască bună, curăța cât de cât porii, însă nu a avut efect asupra coșurilor, iar în luna noiembrie, când mă confruntam cu ele, am încercat tot ce am avut prin casă pentru a scăpa de ele. Calmează tenul, oferă o stare plăcută, și mă bucur că am terminat-o.

Am terminat și masca de păr de la Happy, care a fost o dezamăgire totală. A apărut în produse terminate aici și în videoclip aici.

Crema anticelulită Beautiful Cosmetics miroase foarte plăcut a scorțișoară și poate că ar avea mici rezultate dacă aș folosi-o constant. Nu prea mă pasionează pe mine cremele anticelulitice și renunț și la ea fiindcă nu face mare lucru și e cam lipicioasă.

Laptele demachiant Beautiful Cosmetics îmi place mult, fiindcă am descoperit o metodă prin care pot să-mi curăț foarte bine machiajul cu el. Nu mai aplic întâi demachiant pe dischetă și trec direct să-mi curăț tenul, ci înmoi machiajul cu lapte demachiant ca și când aș folosi un gel de curățare, iar apoi curăț totul foarte bine cu o dischetă demachiantă curată. Curăță foarte bine în felul acesta și o să-l folosesc până e gata.


Așadar, rămân alături de mine până în 15 februarie în proiectul prelungit de consumare: Gelul de curățare PellAmar, laptele demachiant Beautiful Cosmetics și spuma de curățare cu ulei din arbore de ceai de la Thursday Plantation. Dintre cele 8 produse propuse pentru consumat, am reușit să dau gata doar două până în 25 decembrie 2015, dar sper ca la mijlocul lui februarie să fi consumat puținul rămas în cele 3 produse menționate anterior. Sună mai bine 5 consumate din 8, nu?

Kisses!

0 comentarii