Murad Blemish Control Clarifying Cleanser
august 10, 2016
Tenul meu acneic dă să se vindece, iar asta se întâmplă pentru că îl atac din toate părțile cu produse special concepute pentru îngrijirea și tratarea tenului cu imperfecțiuni. Lupta mea cu acneea supărată a început undeva prin octombrie anul trecut, iar de atunci încerc tot felul de soluții ca să scap de monștrii care mi-au distrus fața și încrederea că voi avea din nou tenul curat ca altădată.
Primul pas pe care îl fac zilnic, pentru curățarea tenului și prevenirea apariției unei noi erupții acneice, este folosirea unui gel de curățare special formulat pentru tenul cu probleme. Murad Clarifying Cleanser face parte din gama anti-acnee premiată, Blemish Control, și promite să elimine 99.9% dintre bacteriile aflate la suprafața tenului în mai puțin de 60 de secunde. Formula cu triclosan, un puternic ingredient antibacterian, ajută la combaterea bacteriilor și reducerea petelor acneice.
Textura mi se pare foarte potrivită pentru un gel de curățare: nu este nici lichidă, ca să se scurgă printre degete, dar nici extrem de densă pentru ca procesul de curățare să fie îngreunat. Gelul face o spumă delicată în contact cu apa și curăță tenul în profunzime, iar pentru asta am nevoie de o cantitate mică de produs. Ingredientele mentolate au efect răcoritor și revigorant, perfect pentru a ne înviora diminețile, care lasă tenul foarte curat și matifiat.
Este un gel de curățare cu acțiune destul de puternică și spun asta din perspectiva unui ten mixt, care se confruntă cu impurități și sebum în exces de-a lungul zilei. Nu cred că ar face casă bună cu un ten uscat, căci l-ar secătui de tot, dar face față rapid și fără probleme unui ten uleios și acneic. Datorită puternicului efect de curățare, crema hidratantă este un must după folosirea gelului, căci tinde să usuce puțin tenul.
Mirosul este și el destul de puternic, iar dacă produsul ajunge în ochi creează o senzație de usturime care dispare de îndată ce-mi șterg tenul cu prosopul. Cred că ăsta ar fi singurul motiv pentru care uneori îl înlocuiesc cu un alt gel de curățare, căci produsul ajunge inevitabil în zona ochilor în momentul clătirii și nu e tocmai plăcut.
Am consumat 3/4 din tubul de 45 ml și încep să observ îmbunătățiri în privința petelor post-acneice, care se retrag încet-încet și devin tot mai insignifiante, iar tenul meu arată din ce în ce mai bine și mai curat. Porii sunt curățați în profunzime, celulele moarte sunt îndepărtate, iar astfel reușesc să-mi mențin tenul acneic într-un oarecare echilibru.
Nu spun că este meritul deplin al acestui produs pentru dispariția treptată a petelor de pe fața mea, căci folosesc produse tratament pentru acnee, dar are și el un aport destul de mare pentru că mă ajută să-mi păstrez fața foarte curată și împiedică apariția altor monstruleți.
Cantitate full-size: 200 ml
Produsele dermato-clinice Murad se găsesc exclusiv în parfumeriile Sephora și farmaciile HelpNet.
Kisses!
0 comentarii