Recomand: apa termală Avene

iulie 29, 2014


În sezonul rece nu folosesc des apa termală pentru că nu simt nevoia, dar pe caniculă sunt mereu în căutarea unui moment răcoros, așa că apa termală este una din plăcerile pe care i le ofer tenului meu când mi-e foarte cald.

Pentru mine, și știu că și pentru  foarte multe alte fete/bloggerițe, apa termală Avene nu își îndeplinește doar rolul de energizant al tenului, ci și rolul de calmant, în situațiile în care corpul meu suferă mici arsuri sau se irită în urma procedurilor cosmetice la care îl supun. :D Am dat două exemple concrete ale unor episoade pe care le-am întâmpinat în ultimele zile, în care se pare că am atras toată energia negativă asupra mea, să zicem. :))

 Acum câteva zile mi-a sărit puțin ulei încins pe mână, alaltăieri mi-am turnat, deșteaptă fiind, lapte fiert pe degete=)), și grație apei termale de la Avene, am reușit să-mi calmez zonele afectate, și mi-am zis că pentru asta merită să o laud în fața voastră, căci e un produs multifuncțional care își merită banii și atenția voastră.
Am citit de foarte multe ori despre proprietățile ei benefice asupra întregului corp, așa că atunci când nu știam ce să fac pentru a scăpa de usturime, am pulverizat-o imediat pe piele și am simțit instant o senzație de calmare, atât pentru piele, cât și pentru mine. Senzația de disconfort a dispărut complet în ~30 de minute, lucru care nu se întâmpla când nu aplicam nimic, sau chiar dacă aplicam vreun tratament pe zona afectată.

Revenind la efectele ei asupra tenului meu, pot să spun că îmi place efectul răcoritor pe care i-l oferă după o zi călduroasă de vară, dar și senzația de prospețime și hidratare resimțită în urma aplicării.
Cum în vacanță nu prea mă machiez, prefer să-mi reîmprospătez fața după ce mi-am curățat și demachiat tenul, iar câteodată o scot și o folosesc direct de la frigider, astfel încât efectul să fie maxim.


Varianta de 50ml, care costă în jur de 20 de lei, e mai mult decât perfectă pentru că, fiind mică, o pot avea tot timpul la îndemână, fie că o țin în geantă sau pe birou.
În concluzie, apa termală de la Avene este un produs bun la casa omului, având efecte calmante și revigorante atât pentru ten cât și pentru corp.

Care este apa voastră termală preferată(dacă folosiți)?
Kisses!

12 comentarii

  1. din pacate nu am folosit'o niciodata,am auzit foarte multe pareri pro despre ea, in schimb am avut de la vichy care mie sincer nu mi'a placut foarte mult,dar de la avene trebuie sa o am cat de curand :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu folosesc apa termala de la Ivatherm. Nu concep o zi la plaja fara apa termala alaturi, ador senzatia pe care mi-o ofera in zilele toride de vara. Nu m-am gandit niciodata sa o bag in frigider, voi apela si la acest truc. :0 Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa vezi ce refresh iti da daca o tii la frigider. ♥ E clar ca nu ma mai las fara apa termala, ever.
    Nu am incercat-o pe cea de la Ivatherm, poate cand raman fara o sa o cumpar. :) Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa o incerci ca e foarte foarte buna, din toate punctele de vedere. Poate o mai prinzi la oferta in farmacii. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Interesant :) nu folosesc apa termala dar cine stie, poate candva am sa ma hotarasc sa o incerc :*

    RăspundețiȘtergere
  6. Apa de la Avene este noua mea prietena:))
    Cea mica o tin in poseta/gheozdan, cea mare pe raftul cu cosmetice... De fiecare data cand am pulverizat-o mi-am dorit sa fie rece, dar nu stiam daca e sau nu ok sa o tin la frigider. Dupa ce am citit postarea ta am mutat-o imediat de pe raft la racoare:))
    O folosesc pe fata curata, inainte sa ma dau cu crema, dar si pe gat si decolteu cand mi-e cumplit de cald sau pe picioare dupa ce ma epilez. :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Am tot avut-o si eu. Bine ca nu am avut probleme sa trebuiasca s-o folosesc in scopuri mai.. medicale. :)) Dar era ca o gura de aer proaspat. O folosesc in mod special pe fata, cand simt ca lesin de cald :D

    RăspundețiȘtergere
  8. N-o sa regreti daca o cumperi. Eu pana acum nu ma asteptam sa faca ceva deosebit, si uite ca mi-a demonstrat contrariul. Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  9. Si a mea! si a mea! :)))

    Eu curand raman fara ea, caci o am in varianta mica, si ma gandesc sa prind vreo oferta sa-mi fac stoc! E the oneee!

    S-o tii la frigider si sa vezi ce efect racoritor are. :)

    Te pup!

    Multumesc pentru comentariul complex!

    RăspundețiȘtergere
  10. Eh, eu am avut chiar de cum am scos-o de la "naftalina". Cred ca a vrut sa-mi arate ce poate. :))
    Pana acum nu stiam ca imi poate placea si ma poate ajuta atat de mult, dar de acum voi fi atenta sa am tot timpul o apa termala in casa. :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Iubesc apa termala si imi refac mereu stocul. Favorita mea este cea de la La Roche-Posay. Pupici!

    http://the-may-day.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere