Review concealer The ONE Illuskin - Oriflame
iulie 06, 2014Mă consider norocoasă fiindcă pe tenul meu nu şi-au făcut apariţia cearcănele, problemă pe care o întâlnesc tot mai des la persoanele din jurul meu.
Cearcănele, precum şi acneea sau alte imperfecţiuni ale tenului ne pot schimba uneori percepţia asupra propriei persoane, şi din dorinţa de a le ascunde, şi de a scăpa de complexe, apelăm la produse care să ne ajute să arătăm măcar la fel de bine ca înainte.
Îmi place mult că are o formulă uşoară cu putere mare de acoperire, care intră repede în piele şi o transformă într-una luminoasă şi curată, fără să se observe ca am folosit vreun artificiu pentru asta.
Ambalajul nu prea îmi place din cauza orificiului de dozare, care după câteva utilizări se murdăreşte, murdărind şi căpăcelul cu filet care e mai greu de curăţat şi întreţinut.
În schimb, cantitatea - 10 ml - mi se pare foarte avantajoasă, datorită texturii aproape lichide a produsului care îmi permite să mă bucur o bună perioadă de înfrumuseţare cu acest corector. A little goes a long way. :)
Eu am nuanța Nude Beige care mi se potrivește perfect, ținând cont că tenul meu nu este foarte deschis, iar în combinație cu fondul de ten The ONE în nuanța Natural Beige arată foarte natural, chiar dacă anticearcănul are o nuanță mai deschisă. Mă bucur că acest produs nu este de un alb fantomatic, așa cum am văzut la multe celebrități, care au ales o nuanță mult prea deschisă pentru tenul lor.
Nuanțe disponibile:
Mă bucur că am ocazia să folosesc acest corector şi vreau să felicit încă o dată echipa Oriflame pentru produsele care ne fac să ne simţim The ONE.
13 comentarii
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereIl am si eu si îl folosesc destul de rar dar nu din cauza ca nu imi place ci pentru ca nu am cearcăne foarte proeminente. Chiar mi se pare eficient :*
RăspundețiȘtergereSi mie imi place sa pastrez recipientele produselor curate, doar ca nu reusesc sa le curat dupa fiecare utilizare, mai ales cand ma grabesc. De obicei le fac baita odata pe saptamana, chiar daca unele nu necesita:))).
RăspundețiȘtergereMa bucur ca iti place si tie. Te pup si merci pentru comentariu! :*
E foarte bun. Nici eu nu il folosesc zilnic. :) Pupici!
RăspundețiȘtergereAm vrut sa mi-l iau si eu cand a aparut, dar tot atunci imi ajunsese si un corector de la Lady's si am zis sa nu dau banii degeaba:)). Oricum, ma tenteaza de mult timp si la urmatoarea comanda il voi lua si eu, arata super, mai ales in combinatie cu fondul de ten.:) te pup, Lori!:*
RăspundețiȘtergerePentru mine e THE ONE ca si corector. E un produs spornic, nu cred ca il termin anul asta. :)
RăspundețiȘtergerePupici
Chiar e The One din colectia The One! Isi merita laudele din plin!
RăspundețiȘtergereDa, da! ♥
RăspundețiȘtergereȘi mie îmi place, îl folosesc mai mult pentru cele 2-3 coșuri stresante :))
RăspundețiȘtergereDar și ca anticearcăn, redă priviii senzația de odihnă.
Cred ca n-am mai incercat un produs care sa-mi placa atat de mult. :))♥ Nu il folosesc zilnic, dar cand il folosesc chiar ma bucur de el. :)
RăspundețiȘtergereIl am si eu si il folosesc cu drag..nu am cearcane foarte mari dar uneori din cauza oboselii e normal.pupici
RăspundețiȘtergereSi eu il am! Imi place pentru ca are o acoperire buna.
RăspundețiȘtergerehttp://nicoletaadumitru.wordpress.com/
Da, e foarte bun :)
RăspundețiȘtergere