Corpul meu vrea puțină cafea!

iulie 10, 2014

Trebuie să recunosc: sunt cafengistă de mică, iubesc cafeaua!

Dacă aroma ei după care îmi ghidez diminețile îmi place atât de mult, nu văd un lucru rău în faptul că și corpul meu se vrea a fi tratat cu o porție de cafea. :D
Vorbesc, normal, de un exfoliant pentru corp cu cafea, care mă ajută să-mi îngrijesc și pregătesc corpul pentru sezonul estival.

În articolul precedent v-am vorbit despre loțiunea autobronzantă de la Alverde, dar nu v-am prezentat și modul în care o ajut să funcționeze.
Înainte să aplic autobronzant, folosesc un exfoliant natural, care mă ajută să înlătur pielea moartă de pe corp și să prelungesc durata bronzului.

Este cea mai simplă și ieftină metodă de a avea un corp curat și hidratat, deoarece toate ingredientele de care avem nevoie le găsim în bucătăria noastră.

Avem nevoie de: zaț de cafea proaspăt, zahăr și ulei de măsline. 

Am adăugat ingredientele într-un bol(după ochi), fără a respecta strict anumite cantități, dar pe care am încercat să le proporționez în egală măsură, și am obținut un exfoliant natural, de a cărui efecte sunt uimită de fiecare dată.


La duș, îmi masez corpul cu acest amestec, insistând pe zonele în care am pielea mai uscată, iar după ce l-am clătit mă bucur să îmi simt pielea foarte curată, catifelată și hidratată. În timp ce folosesc exfoliantul am grijă să nu-l masez puternic, deoarece anumite zone ale corpului s-ar putea înroși/irita.

Toate 3 ingredientele au efecte benefice pentru corp: cafeaua are efect energizant și regenerator, zahărul exfoliază delicat pielea, iar uleiul de măsline o hidratează și îi oferă un luciu subtil, extrem de plăcut, care se păstrează după duș.

După un asemenea răsfăț, pielea mea se simte și arată foarte bine, iar eu, mulțumită, mă duc să servesc încă o ceașcă de cafea!

8 comentarii

  1. Cam o dată pe lună mă răsfăț și eu astfel :) Este așa de bine după....:)
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, Simina. :) Dupa exfoliere imi simt pielea atat de curata si hidratata si parca si eu ma simt mai bine.
    E un must pentru vara. :*

    RăspundețiȘtergere
  3. O dată pe săptămână fac şi eu câte o exfoliere din asta, cu aceleaşi ingrediente de cele mai multe ori. Câteodată pun mălai în loc de zahăr, câteodată adaug scorţioşoară - miroase foarte bine. Efectele sunt wow şi-mi place mult cum se simte pielea după şi mai ales cu câtă uşurinţă intră crema de corp în piele :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu am abuzat de scrubul asta zilele astea si mi s-a facut greata de la zatul de cafea:)). Cred ca renunt la el pt. o perioada :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Chiar acum mă gandeam la un articol despre exfoliantul pe care l-am facut din zaț de cafea și ulei de masline. Eu ma dau și pe față cu el, curăță foarte bine.

    RăspundețiȘtergere
  6. Si eu il folosesc pentru fata. ♥ Imi place sa ma simt foarte curata :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Si eu folosesc dar fara zahar,pun putin gel de dus,dupa ce limpezesc pielea arata minunat

    RăspundețiȘtergere