LOTD: Nude, please make me happy!

august 09, 2014

În urmă cu două săptămâni i-am realizat un machiaj natural prietenei mele, Bianca, de care am fost amândouă încântate.
Ea și-a dorit un machiaj simplu, dar care să-i acopere imperfecțiunile, și mă bucur că a vrut și a avut încredere să vină la mine, deoarece eu nu am mai machiat persoane străine și am avut emoții în privința aspectului final al machiajului.

A acceptat să-i fac poze înainte și după machiaj, astfel încât efectele produselor utilizate să iasă bine în evidență:
Pentru a ajunge la look-ul final din dreapta am început prin aplicarea cremei hidratante matifiante cu aloe vera de la Farmec, peste care am aplicat fondul de ten Illuskin The ONE de la Oriflame(review).

După aceea, am trecut la stilizarea sprâncenelor, pentru care am folosit fardul de la essence(review) în nuanța închisă, iar mai apoi le-am definit forma folosind corectorul Illuskin The ONE de la Oriflame.

Pentru ochi am folosit nuanțe neutre dintr-un quad de la Isadora, care îmi place foarte mult, iar linia de tuș am trasat-o cu un tuș de la Oriflame, Very Me. La baza genelor inferioare am aplicat creionul dermatograf Silkissime de la L'Oreal, pe care l-am estompat cu ajutorul unei pensule subțiri.

I-am intensificat și finisat machiajul ochilor folosind rimelul Volume Blast din gama The ONE de la Oriflame.

În final am aplicat anticearcănul, atât sub ochi cât și în zonele feței care necesită acoperire mare, și am setat totul cu pudra The ONE.

Say hi to Bia! :)):*

Sper că v-a plăcut postarea, aici ați avut ocazia să vedeți cum arată pe ten produsele The ONE, în caz că vă doriți să le încercați.
În încheiere, vreau să vă îndemn să folosiți mai des produsele de machiaj, deoarece ele fac diferența și ne fac mai încrezătoare. Sper să citești asta, Bia, și să te machiezi mai des, sau, dacă nu, să mă vizitezi mai des pentru ora/le de machiaj. Sunt începătoare, da, și am nevoie de răbdare! :))

Kisses!

18 comentarii

  1. transformarea e foarte reusita, felicitari :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Minunat i-ai pus în valoare trăsăturile frumoase! :-)
    Weekend plăcut, Lore! :-*

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma bucur ca iti place! Multumesc frumos, la fel iti doresc! Numai bine. :) :*

    RăspundețiȘtergere
  4. A iesit foarte frumos, intotdeauna machiajul natural este cea mai buna alegere, zic eu. Parca ne pune mai bine in evidenta calitatile, dar fara sa para prea artificial. Apropo, ce ai folosit pe buze? Scuze daca ai precizat si in articol, dar ca mi-a scapat.
    Weekend frumos.
    Kisses, R
    Beauty and bargains
    www.beautyandbargainsbyr.wordpress.com

    RăspundețiȘtergere
  5. Chiar ma gandeam ca voi fi intrebata, si nu am mai specificat in articol, dar Bianca nu a dorit sa o dau cu nimic pe buze. Asa ii place ei, natural. :)
    Multumesc frumos, draga mea, apreciez comentariul tau! Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  6. Si parul tau arata superb in a doua poza, dar si machiajul. Imi place mult.

    Kisses

    http://miu-miu.ro/

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu sunt eu in poze, dar intr-adevar arata foarte bine parul ei. :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Foarte dragut machiajul!Si finut,exact ce are nevoie o fata care nu e obisnuita sa se machieze :).Foarte bine o prinde acest tip de machiaj,deci Bia,sa mai treci pe la Lore :D.
    Te pup :*

    RăspundețiȘtergere
  9. Ma bucur ca va place atat de mult! Esti o draguta, Vanyna!:*:*

    RăspundețiȘtergere
  10. A iesit foarte bine, chiar nu ma asteptam sa te pricepi asa! :D

    RăspundețiȘtergere
  11. He he, merci! Mai exersez si eu in spatele camerei si, cateodata, ma si laud cu machiajele care imi plac. :)))

    RăspundețiȘtergere
  12. Foarte frumos! Perfect pentru zi! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  13. Mersi! Ma bucur mult ca iti place! :*

    RăspundețiȘtergere
  14. Tusul Very Me de la Oriflame se afla printre preferatele mele de cand a aparut (de vreo 3 ani cred) :D
    In prezent si eu folosesc fondul de ten The One.
    P.S: Ti-a iesit bine machiajul! :*

    http://nicoletaadumitru.wordpress.com/

    RăspundețiȘtergere
  15. Si mie imi place doar ca ma descurc mai greu cu pensulita lui, dar in rest e ok.
    Mersi, esti draguta! Pupici

    RăspundețiȘtergere