Oferta DM 31 martie - 19 aprilie 2016

martie 30, 2016

Iată că și luna lui Mărțișor este pe sfârșite, iar aprilie ne bate la ușă. Martie a fost o lună mai ciudățică, nu prea s-au aliniat astrele încât să scriu atât cât mi-aș fi dorit pe blog, dar sper să se schimbe lucrurile în aprilie, căci vine ziua mea și a blogului meu drag, și trebuie să îl resuscitez puțin. Până una-alta, vă dau din nou de știre de noua ofertă DM, valabilă între 31 martie și 19 aprilie.


Pe prima pagină, ne întâmpină mândre produse de la Garnier, iar primul spre care aș întinde mâna este, desigur, șamponul meu preferat de la ei, Ultra Doux Honey Treasures, care face minuni cu părul meu. De mult n-am mai încercat un șampon care să-mi lase părul atât de moale, strălucitor, plăcut la atingere... iar asta vine la pachet cu 400 ml de produs la 9 lei. Give it a shot, dacă ai părul deshidratat și ai nevoie de mai multă îngrijire. Eu am scris despre el aici, îmi place la maxim și presimt că revin la el, l-am mai avut de câteva ori și nu m-a dezamăgit. Trebuie să recunosc că produsele Garnier, din toate categoriile, mă tentează de mult timp, iar la prețurile astea, e cam greu să le reziști. Gelul de curățare 3în1 îmi face cu ochiul de mult, am tot citit despre el, și cine știe... poate ne vom întâlni curând. La fel se întâmplă și cu antiperspirantele Garnier: le învârt pe toate părțile în magazin și încă nu am încercat unul, dar cred că ar fi momentul, dacă tot e pe terminate antiperspirantul B.U. Sunt curioasă cum vi se pare varianta din imagine, dacă l-ați încercat și face față unei zile aglomerate, căci sunt obsedată de partea cu igiena și nu mă simt vinovată deloc!


Deși îmi place mult bifazicul de ochi de la Nivea, trebuie să recunosc că și cel de la Elmiplant mi-a atras atenția și e posibil ca, pe viitor, să-i dau o șansă (când golesc sticluța interminabilă de la Nivea, of course!). La capitolul șampoane de păr, aș încerca ceva de la Gliss, căci am mai avut în trecut și mi-a plăcut efectul strălucitor și faptul că îmi lasă părul ușor de aranjat. Să vedem acum, cine câștigă, Garnier sau Gliss?! Ne mai gândim... 

Cam atât cu tentațiile pe azi, întreaga ofertă o găsiți aici.
Cum vi se pare oferta de aprilie? Ce vă tentează?
Vă plac produsele Garnier?
Kisses!

0 comentarii