Serialele şi efectele lor secundare. Ce mă fac după ce se termină serialul meu preferat?!
aprilie 08, 2014Acum câteva zile am văzut ultimul episod din serialul spaniol El barco, care m-a atras de la primul episod şi care a ajuns să se transforme într-o obsesie pentru mine, şi să facă parte din ritualul meu zilnic de relaxare din ultima lună.
Descriere serial:
"Un cataclism global, cauzat de un accident fatal la Geneva, Elveția în timpul unui experiment cu acceleratorul de particule, face ca echipajul şi pasagerii de pe vaporul Estrella Polar (Steaua Polară) să trăiască cea mai mare aventură a vieţii lor. Izolați și departe de tot ceea ce au avut vreodată, vaporul este singura lor casă."
Ultima lună, da, aţi citit bine, am văzut toate cele 3 sezoane în ritm alert, deoarece atât personajele cât şi întâmplările deveneau din ce în ce mai interesante cu fiecare episod pe care îl vizionam, şi cu toate că îmi impuneam să mă uit la maxim 2 episoade pe zi nu puteam rezista tentaţiei de a nu descoperi misterele unui nou episod, la fel de captivant şi plin de acţiune precum erau şi cele precedente.
Încet, încet s-a transformat într-o pasiune pentru mine şi m-a făcut să mă îndrăgostesc de personaje, toate fiind puternic individualizate şi interpretate de actori excepţionali, care au dat viaţă personajelor "Vaporului" datorită talentului lor şi pasiunii pentru actorie.
Din punctul meu de vedere, de departe cel mai bun(complex şi dificil de interpretat) personaj al serialului este Roberto Schneider, Ivan Massague, un geniu care îşi pierde memoria în urma încercării de a fi omorât prin înec de către unul dintre asociaţii Proiectului Alexandria, moment în care rămâne cu o bulă de aer în creier, primind astfel numele "Burbuja". Roberto Schneider devine dintr-un profesor universitar un simplu bâlbâit, a căror idei sunt puse la îndoială de către căpitanul şi pasagerii vaporului, dar care ajunge să-i salveze din situaţii imprevizibile datorită genialităţii sale, care se pare că nu l-a părăsit precum amintirile lui.
Să nu-l uităm nici pe Ulises♥, Mario Casas, care reuşeşte să cauzeze câteva certuri între fetele de pe Estrella, dar care îşi riscă viaţa de multe ori pentru a fi împreună cu fata căpitanului, cea de care se îndrăgostise.
Serialul îmbină perfect acţiunea, drama cu întâmplările de tip S.F. şi reuşeşte să ofere telespectatorilor lecţii de viaţă datorită situaţiilor critice în care sunt puse personajele, iar astfel s-a transformat în cel mai interesant serial urmărit de mine până acum.
Şi acum ca să revin la problema mea, sunt tristă că serialul a fost încheiat anul trecut după doar 3 sezoane, şi am impresia că lipseşte ceva, acum că nu mă mai pot bucura de personajele mele preferate şi serialul care m-a "marcat".
Voi, cele care aveţi timp să urmăriţi diferite seriale, cum vă reveniţi după o astfel de "despărţire"? Aveţi sentimentul că ceva lipseşte când terminaţi un serial si v-aţi dori să nu se termine niciodată? :D
Aştept cu drag comentariile voastre şi sunt curioasă dacă şi voi aţi învăţat spaniola datorită telenovelelor, ca şi mine. :))
Kisses!