Hidratare si rasfat cu parfum oriental, cremele de corp Tesori d'Oriente

februarie 27, 2016


Orientul este o sursă bogată de arome pregnante şi seducătoare şi izvor de frumuseţe. Tesori d’Oriente transformă ingredientele preţioase orientale în ritualuri de îngrijire şi momente de răsfăţ.
Infuzate cu parfumuri condimentate, cremele de corp onctuoase şi care se absorb rapid în piele sunt incursiuni în universurile Estului. Fiecare dintre cele cinci creme din game diferite trasează pe piele povestea ingredientelor cu particule aromate, specifice unei regiuni de poveste.
După aplicare, pielea devine catifelată, îşi recapătă senzaţia de confort şi este învăluită într-o aură caldă de parfum, iar atingerile se confundă cu senzaţia de mătase datorită hidratării intense şi de durată, totul pentru o stare de bine.

Crema de corp Tesori d’Oriente Floare de Lotus
Inspirată de delicata floare de lotus, crema de corp este luminoasă şi conţine fragmente de ape albastre. Aceasta este intens aromată şi îmbracă simţurile în note calde şi lejere ce călătoresc peste mări şi ţări. Cu fiecare utilizare, pielea devine mai fină şi mai hidratată, în timp ce se bucură de atingerea solară a tărâmurilor îndepărtate.



Crema de corp Tesori d’Oriente Aegyptus
Creată în ţara Cleopatrei, crema de corp Aegyptus lasă pielea impregnată cu parfum lemnos şi condimente orientale. Aroma subtilă dezvăluie crini albaştri de Nil ce înglobează întreaga cultură a Egiptului. Fiecare atingere este o filă de poveste cusută cu aromele unei civilizaţii creatoare de frumuseţe.

Crema de corp Tesori d’Oriente Smirnă (Mirra)
Exotic şi nisipiu, parfumul cremei de corp Mirra învăluie pielea în acorduri suave de smirnă şi şopteşte poveştile a o mie şi una de nopţi. Treptat, acesta dezvăluie relieful olfactiv al peninsulei Arabice, o aromă bogată, condimentată, uşor răşinoasă. Crema de corp cerne secretele deşertului pe pielea desfătată.

Crema de corp Tesori d’Oriente Mosc Alb
Crema de corp cu mosc alb mângâie pielea cu aroma ambrată şi o acoperă cu textura fină a mii de flori albe. Aceasta hidratează intens epiderma şi îi restabileşte echilibrul, oferindu-i starea de confort. Aroma fină, dar intensă, răsfaţă simţurile şi creează un moment de evadare din rutina zilelor cenuşii.


Crema de corp Tesori d’Oriente Hammam

Ritualurile de îngrijire ale Marocului au inspirat crearea cremei de corp Hammam. Îmbogăţită cu iconicul ulei de argan, crema hrăneşte în profunzime pielea, hidratând-o, redându-i elasticitatea şi conferindu-i o fineţe incredibilă. Aroma Marocului este transpusă în note de iasomie senzuală de Sambac, flori de portocal radiante şi clementine. O desfătare pentru simţuri.

Preţ: 24,8 lei fiecare
#esentastariidebine  #myTesori  #TesoridOriente

0 comentarii