Oja rosie perfecta, Big Apple Red de la O.P.I

februarie 24, 2016


V-am mai spus că-mi place să-mi aleg nuanța ojelor în funcție de starea de spirit, iar Big Apple Red de la OPI e una dintre ojele care-ți dă o stare aparte și un aspect elegant manichiurii. Fie vorba între noi, eu o port în special când am ceva mai greu de "înfruntat" și am nevoie de puțină extra power. :))

Aș putea să spun că e o ojă potrivită atât pentru o ocazie specială, cât și pentru o zi obișnuită la birou sau facultate, fiindcă are un efect special și poate face față cu brio activităților zilnice, zilelor de luni și nu numai. Îmi place mult sticluța transparentă robustă, iar combinația dintre culoarea roșie a ojei și aplicatorul și inscripțiile de culoare neagră fac o combinație estetică foarte plăcută și elegantă.



Pensula este moale, de dimensiune potrivită, iar dacă ai puțină îndemânare, reușești să nu depășești conturul unghiei și să obții un roșu opac din prima. Eu obișnuiesc să aplic orice ojă în două straturi, pentru o culoare intensă și de durată, iar Big Apple Red arată demențial la a doua aplicare. Are o textură creamy cu care se poate lucra foarte ușor, care se usucă repede și nu trebuie să aștept câte o jumătate de oră ca să-mi reiau activitățile obișnuite. 

Nici nu știu cum aș putea să descriu mai bine această nuanță de roșu, fiindcă e mult prea frumoasă și cuvintele sunt de prisos. Pot să zic doar că nu e un roșu cu subton portocaliu, e roșu, roșu, iar finish-ul e unul lucios, cum îmi place mie, and I ♥ it!


Sticluța conține 15 ml de produs, care bănuiesc că-mi vor ajunge o lungă perioadă de timp, fiindcă nu trebuie să aplic o cantitate mare pentru a obține o acoperire perfectă și uniformă. Rezistă destul de bine pe unghiile mele, aproximativ 4 zile în care mă pot bucura de un roșu superb, care îmi dă o stare de bine și poftă de viață.

Concluzionând, Big Apple Red are o textură potrivită, culoare perfectă, recipient simplu și elegant, and here is everything I need când vine vorba de ojă roșie.

Love, love, love my dear Big Apple Red by OPI și merci, Ani Beauty Barometer pentru cadou, îl port cu drag și foarte des pe unghii.


Keep calm and wear red, 
'cause red is the new black!

0 comentarii