Empties, Produse terminate in ultima perioada

august 26, 2015


În ultima perioadă am adunat exagerat de multe cosmetice, gelurile de duș nici nu mai aveau loc în baie, așa că m-am mobilizat să le consum și am reușit ce mi-am propus. Produsele de îngrijire a tenului pe care voiam să le consum cât mai repede le-am scos pe etajera din baie, ca să nu mai am motiv că stau ascunse după altele în dulap. Sunt destul de mândră de goliciunile mele, nu cred că am mai strâns atât de multe produse consumate laolaltă! 

Am făcut și un video despre ele, îl puteți urmări aici (Ne cam place Youtube-ul!!!).

Produse de îngrijire a tenului



Gelul de curățare de la Anian cu extract de goji l-am avut în dublu exemplar și chiar mă bucur că l-am terminat. L-am evitat de foarte multe ori fiindcă are o textură foarte fluidă, parcă e apă micelară, așa curge printre degete! Mi-a plăcut la început, dar parcă cu timpul a început să mă deranjeze mirosul lui care ducea spre detergent. Să nu mai vorbim că de-abia i se închidea capacul și curgea din produs pe lângă și murdărea tot. Îl foloseam doar pentru curățarea tenului de impuritățile de peste zi și își făcea treaba pe partea asta.

Cu crema exfoliantă de la Balea am avut o experiență plăcută. A fost un exfoliant perfect pentru vara asta, care m-a obosit la maxim și mi-a adus multe puncte de grăsime, sebum în exces și câțiva monstruleți. Curăța foarte bine porii și lăsa fața extrem de fină și catifelată. Era o senzație incredibilă când îmi simțeam tenul curat și plăcut la atingere, parcă mi-aș fi făcut vreun tratament deosebit.

Am încercat și două măști de față de la Oriflame, primite de la Vanyna, care m-a nimerit cu ambele. Masca nutritivă din gama Essentials miroase extraordinar, parcă e cocos și caramel la plic, yumm-yumm! Lasă pielea foarte catifelată, iar mirosul e deosebit. Masca purifiantă din gama Pure Skin are efect răcoritor, aș zice că are mentol în compoziție, pe atât de răcoritoare e. Avea o culoare albastră foarte interesantă, curăță bine tenul, iar pentru unul gras e foarte binevenită.


Am terminat și un pachet de șervețele demachiante Aqua Effect de la Nivea, însă trebuie să fiu sinceră și să spun că nu le-am folosit exclusiv pentru demachiere. Pe mine nu mă mulțumesc șervețelele umede în privința demachierii și nu le-aș recomanda pentru asta, fiindcă nu simt că acționează în profunzime. La mine demachierea se face cu lapte demachiant / soluție micelară, așa simt eu că îmi curăț tenul cel mai bine, dar șervețelele astea curățau foarte bine biroul de praf, chiar dacă nu erau destul de îmbibate în produs.


Anticearcănul de la Oriflame chiar a fost The ONE! Acoperea destul de bine imperfecțiunile și ilumina foarte bine zona ochilor, fără să se strângă în liniile fine. În zilele în care tenul meu era obosit, era salvarea mea, oferea un aspect foarte natural și neted, mi-a plăcut mult și îmi pare rău că s-a terminat.

Geluri de duș


Mi-a plăcut mult gelul de duș de la Elkos cu floare de lotus și în curând îl termin și pe fratele lui cu aromă de cocos. Avea o textură gelatinoasă, o culoare albastră care mi-a plăcut mult, și făcea multă spumă. Mi-a plăcut mult mirosul fresh și răcoritor, dacă prind ocazia, sigur mă aprovizionez cu geluri de duș de la Elkos, care sunt și ieftine, by the way.

Pe cel cu boabe de cafea de la Yves Rocher l-am terminat de ceva timp, însă abia acum am apucat să-l pozez și să-l includ la consumate. Știți deja cât de lăudat e, e un răsfăț cremos și parfumat pentru corp!

Mini gelul de duș de la Nivea mi-a ajuns pentru 3 spălări și a fost o experiență plăcută. Avea o textură cremoasă, mirosul plăcut Nivea, curăța bine, a fost ok și varianta mi se pare foarte practică pentru călătorii.


Gelurile de duș de la Dove au fost cele mai hidratante, cremoase și au avut o aromă deosebită. Deeply Nourishing este mai potrivit pentru iarnă, are și un miros mai potrivit pentru perioada rece și hidratează intens pielea. Are o textură foarte densă, parcă este o cremă onctuoasă pentru corp. Și cel exfoliant mirosea deosebit, de fapt fiecare e special în felul lui. Mi-a plăcut să mă joc cu particulele exfoliante și să miros frumos după duș! Cel cu mandarină și flori de Tiaremirosea frumos, fructat și mă răcorea în zilele foarte călduroase. Toate fac multă spumă, curăță bine pielea și se consumă destul de greu. Mi-au plăcut mult!

Deodorante


Deodorantul de la Dove din gama Original miroase cel mai frumos și îmi dă o stare plăcută de prospețime, dar din păcate nu e una de durată. Am mai încercat eu deodorante de la Dove, dar parcă mă protejau mai mult împotriva transpirației. E adevărat că așa vară călduroasă n-am mai avut de mult și că temperaturile ne-au dat peste cap, dar totuși mă așteptam la mai mult de 2-3 ore fără să simt miros de transpirație.

Deodorantul Fa Sport Invisible Power 72h a fost foarte bun și îmi menținea pielea subrațului uscată întreaga zi, cu el nu am avut probleme și cred că o să-mi mai cumpăr produse de la ei. 

B.U. in action a fost un deodorant de nădejde. Miroseam plăcut pentru mai multe ore și abia seara târziu începeam să simt puțin miros de transpirație. Mi-a plăcut mult, e potrivit pentru zilele încărcate cu multe activități de făcut. 

Nivea Invisible for black&white în varianta mini m-a ținut o săptămână și ne-am înțeles foarte bine. Deodorantele Nivea sunt preferatele mele și tot timpul revin la ele când vreau ceva sigur și bun împotriva transpirației. Nici acesta nu face excepție.

Îngrijirea părului


Șamponul Garnier Fructis Color Resist a fost un șampon bun, normal, nimic deosebit. Spăla bine părul, mirosea plăcut, dar nu are ceva special care să mă facă să-l recumpăr. Nici cu strălucirea oferită părului nu stă prea bine, ceea ce caut eu la șampoanele pentru păr vopsit, așa că spunem pas.

Șamponul Dove Intense Repair a fost o mică dezamăgire. Îmi usca părul și abia puteam să-l piaptăn, iar după uscare stătea în toate părțile. Nu mi-a plăcut.

Pon-emo de la Vectem e un șampon și gel de duș pentru piele și păr gras, un produs 2 în 1, care curăță foarte bine și nu lasă senzație de piele sau scalp uscat. E foarte blând cu scalpul, nu mi-a cauzat mâncărimi sau alte reacții, vorbim de un produs dermatocosmetic. Am nevoie neapărat de un balsam de păr după ce îl folosesc, dar își face treaba bine pentru un astfel de șampon.


Balsamul pentru strălucire de la Schauma i-a priit părului meu, îl descâlcea destul de repede și îi oferea o strălucire plăcută. Mi-a plăcut și m-a ținut destul de mult timp.

Fixativele Nivea sunt the best din câte am încercat eu! Sunt cele mai rezistente, iar Extra Strong nu face excepție de la regulă. Obligată de fratele meu să-l arăt în postarea cu produse terminate, m-am conformat și vă zic că e bun și menține părul intact mult timp. Avem deja altul recumpărat, tot timpul iau Nivea când îmi trebuie un fixativ, am avut câteva experiențe neplăcute cu alte firme și am revenit la ce e sigur.

Îngrijirea corpului


Și loțiunea autobronzantă de la Alverde e terminată de mult, mi-a plăcut mult și am tot pomenit-o pe blog. Mă cam tentează și alte autobronzante, dar pentru prețul lui e destul de ok. Dacă îmi exfoliez pielea înainte, obțin chiar un bronz frumos și arămiu.

Loțiunea de corp Douglas Home Spa din gama Harmony of Ayurveda a fost ca un tratament la spa de fiecare dată când o foloseam. Miroase superb, a mango și Gotu Kola și nu rămâne la suprafața pielii. Se absoarbe rapid, hidratează bine și mirosul ține ore în șir! Love it.

Am terminat acum o grămadă de timp o mostră de lapte de corp sub duș de la Nivea, dar o tot uitam pe fundul pungilor în care adunam produse consumate. Mi-a plăcut mult ca primă încercare, lăsa pielea foarte hidratată.

Voi ce produse ați terminat în ultima perioadă?
Avem consumate comune?
Pupici!

0 comentarii